Cod galben de viscol în judeţele Constanţa şi Tulcea. Situaţia drumurilor blocate

Meteorologii au emis, joi dimineaţă, o atenţionare cod galben de viscol, valabilă câteva ore, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde vântul va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră. De asemenea, rămâne în vigoare şi o informare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) potrivit căreia vremea va fi geroasă până la sfârşitul săptămânii, temperaturile minime vor fi între -20 şi -10 grade, în sud-estul ţării şi la munte va continua să bată vântul, scrie News.ro.
Economica.net - J, 19 ian. 2017, 06:04
Cod galben de viscol în judeţele Constanţa şi Tulcea. Situaţia drumurilor blocate

 Atenţionarea cod galben de viscol emisă de ANM joi dimineaţă este în vigoare până la ora 8.00.

Potrivit acesteia, în judeţele Constanţa şi Tulcea vântul ca avea intensificări care la rafală vor depăşi 55 de kilometri pe oră şi va spulbera zăpada.

Rămâne în vigoare şi o informare emisă miercuri de către ANM. Până la sfârşitul săptămânii, vremea va fi deosebit de rece, geroasă, înregistrându-se temperaturi minime cuprinse între -20 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi preponderent negative.

Două drumuri naţionale sunt încă închise din cauza viscolului. Pe A2, între Drajna şi Feteşti, se circulă cu ajutorul utilajelor şi al Poliţiei

Două drumuri naţionale din judeţele Călăraşi şi Giurgiu, DN3 şi DN5B, sunt încă închise, joi dimineaţă, la aproape două zile după ce traficul pe acestea a fost oprit din cauza viscolului. De asemenea, Autostrada A2 este deschisă în întregime, însă între Drajna şi Feteşti şoferii merg în coloană cu antemergător de la Poliţia Rutieră şi utilaje de deszăpezire.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, joi dimineaţă, la ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară pe ambele sensuri, însă pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna şi Feteşti) se circulă controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.

Din cauza vântului care spulberă zăpada pe carosabil, rămân închise două tronsoane de drumuri naţionale:

DN3 LEHLIU-GARĂ – CĂLĂRAŞI (în judeţul Călăraşi);
DN5B GIURGIU – GHIMPAŢI (în judeţul Giurgiu).
Pe DN3, în judeţul Constanţa, între Cobadin şi Ostrov, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

De asemenea, în judeţele Giurgiu şi Călăraşi, pe DN41 Daia – Olteniţa, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Potrivit IGPR, la ora transmiterii acestei ştiri, sunt închise şi 18 drumuri judeţene, dintre care toate arterele din Călăraşi, în număr de 12, două din Teleorman, unul din Giurgiu, unul din Galaţi şi două din Ialomiţa.

Meteorologii au emis, joi dimineaţă, o atenţionare cod galben de viscol pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde vântul va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră, valabilă până la ora 8.00. De asemenea, rămâne în vigoare şi o informare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) potrivit căreia vremea va fi geroasă până la sfârşitul săptămânii, temperaturile minime vor fi între -20 şi -10 grade, în sud-estul ţării şi la munte va continua să bată vântul.

Te-ar mai putea interesa și
BCR – Scădere de aproape 19% a profitului net, în T1 din 2026, până la 602 milioane de lei, pentru grupul bancar
BCR – Scădere de aproape 19% a profitului net, în T1 din 2026, până la 602 milioane de lei, pentru grupul bancar
Grupul BCR a înregistrat un profit net de 602 milioane de lei în primul trimestru, în scădere cu aproape 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat un profit net de 742......
Barilul de petrol Brent a ajuns la 125 de dolari, cel mai mare nivel din ultimii patru ani
Barilul de petrol Brent a ajuns la 125 de dolari, cel mai mare nivel din ultimii patru ani
Preţurile petrolului Brent au depăşit pragul de 125 de dolari pe baril joi dimineaţă, în timp ce preşedintele SUA, ...
Euro sare la 5,13 lei pe interbancar, peste cea mai mare valoare din istorie atinsă la BNR – curs valutar 30 aprilie 2026
Euro sare la 5,13 lei pe interbancar, peste cea mai mare valoare din istorie atinsă la BNR – curs valutar 30 aprilie ...
Leul continuă să se deprecieze. Euro a crescut şi azi, joi, 30 aprilie, până la 5,13 lei, pe piaţa interbancară, după ...
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Compania aeriană AnimaWings a încheiat unui acord strategic pentru vânzarea a jumătate din companie.