Avionul supersonic românesc: ARCA a început construirea motorului

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a început construirea unui motor pentru aparatul supersonic IAR-111, care va avea o forţă de tracţiune la sol de 24 de tone-forţă, în cadrul programului spaţial non-guvernamental al României.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 11:58

„Considerăm acest motor inima întregului program spaţial non-guvernamental, acesta urmând să echipeze atât avionul IAR-111, cât şi rachetele Haas II, pentru competiţia Google Lunar X Prize şi Haas III, aflată în faza de proiectare la ARCA”, a precizat, într-un comunicat, preşedintele ARCA, Dumitru Popescu.

În prima fază vor fi realizate 18 motoare pentru testele care vor fi demarate la jumătatea anului 2012.

Motorul avionului IAR-111 a fost denumit „Executor”. Pentru realizarea motorului, ARCA a deschis o campanie de donaţii publice.

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să câştige competiţia de 30 milioane de dolari, Google Lunar X Prize şi să lanseze în cosmos prima rachetă românească, capabilă să transporte un cosmonaut.

Programele dezvoltate la ARCA până în prezent includ racheta Demonstrator 2B, prima rachetă 100% românească, echipată cu primul motor din lume din materiale compozite, reutilizabil, care a fost lansată, cu succes, pe 9 septembrie 2004, de pe ţărmul Marii Negre, Sistemul Stabilo care a executat două zboruri pâna la o altitudine de 14.700 m, în stratosferă şi Misiunea 2 lansată în 2007 la o altitudine de 12.000 m, deasupra Mării Negre.

În program figurează, de asemenea, racheta suborbitală Helen, demonstrator tehnologic pentru competiţia Google Lunar X Prize, dar al cărei zbor de test a fost amânat de două ori, în 2009 (Misiunea 3) şi 2010 (Misiunea 4), din cauza dificultăţilor întâmpinate în lansarea balonului purtător. Pentru a testa avionica rachetei Helen, ARCA a lansat de la Sânpetru, la începutul anului 2010, Misiunea 5, la altitudinea de 5.000 metri.

Haas este o rachetă spaţială în trei trepte pentru competiţia de 30 milioane dolari lansată de Google Lunar X Prize. Principalul obiectiv al programului este lansarea sondei lunare European Lunar Explorer şi caştigarea competiţiei.

Pentru transportul rachetei Haas la altitudinea de lansare, ARCA dezvoltă avionul supersonic de transport IAR-111 Excelsior. IAR 111 va deveni primul avion supersonic românesc şi va fi utilizat şi pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru turismul spaţial.

Te-ar mai putea interesa și
Reduceri de personal la una dintre cele mai importante autorități. Pleacă oameni din ASF, deși instituția primește noi atribuții, pe zona cripto
Reduceri de personal la una dintre cele mai importante autorități. Pleacă oameni din ASF, deși instituția primește ...
Măsurile de reorganizare a instituțiilor statului decise de Guvernul Bolojan încep să se simtă și la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul asigurărilor, pensiilor......
Dezastru la metrou – Situaţie critică la Metrorex. Anunțul oficial despre ce s-a întâmplat în 2025 (date oficiale)
Dezastru la metrou – Situaţie critică la Metrorex. Anunțul oficial despre ce s-a întâmplat în 2025 (date oficiale)
Metrorex a închis anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,263 miliarde de lei şi pierderi de 312 milioane de lei, în creştere ...
Alina Necula, Lion’s Head: Pachetele de incentives au fost negociate „la sânge”
Alina Necula, Lion’s Head: Pachetele de incentives au fost negociate „la sânge”
Alina Necula, Country Manager al Lion's Head România, a fost invitata unui nou episod din podcastul Top Floor, realizat ...
Trump ameninţă Franţa – „Une grande menace pour le vin” – Avertizează că va taxa vinul cu 100% dacă Parisul nu renunţă la taxa pe veniturile din serviciile digitale. Ce spun francezii
Trump ameninţă Franţa – „Une grande menace pour le vin” – Avertizează că va taxa vinul cu 100% ...
Preşedintele Donald Trump a avertizat luni că Statele Unite nu vor avea altă soluţie decât să impună taxe vamale de ...