Cîţu, PNL: Construcţia bugetului realizată în baza programului electoral al PSD încalcă Legea responsabilităţii fiscale

Vicepreşedintele comisiei buget-finanţe din Senat, liberalul Florin Cîţu, susţine că bugetul pe 2017 realizat în baza programului electoral al PSD încalcă legea responsabilităţii fiscale şi îi solicită ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, ca vineri să prezinte bugetul astfel încât să respecte legea.
Economica.net - J, 26 ian. 2017, 09:21
Cîţu, PNL: Construcţia bugetului realizată în baza programului electoral al PSD încalcă Legea responsabilităţii fiscale

„Aşa cum a prezentat PSD cifrele, această lege (a responsabilităţii fiscale – n.r.) este încălcată în toată perioada 2017-2020. Potrivit datelor prezentate de guvern, cheltuielile publice cresc în 2017 cu 15% faţă de 2016, în timp ce PIB nominal este estimat să crească doar cu 7,5%”, susţine Florin Cîţu într-un comunicat.

El spune că, astfel, bugetul pe 2017 încalcă articolul 6, literele d. şi e. din legea responsabilităţii fiscale: d) „pentru fiecare dintre cei 3 ani acoperiţi de strategia fiscal-bugetară, rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat va fi menţinută sub rata anuală de creştere nominală a produsului intern brut prognozată pentru anul bugetar respectiv, până când soldul preliminat al bugetului general consolidat a înregistrat surplus în anul anterior anului pentru care se elaborează proiectul de buget” şi e) „pentru fiecare dintre cei 3 ani acoperiţi de strategia fiscal-bugetară, rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat va fi cel mult egală cu rata anuală de creştere nominală a produsului intern brut prognozată pentru anul bugetar respectiv, în perioada în care soldul preliminat al bugetului general consolidat este în echilibru sau excedentar în anul anterior anului pentru care se elaborează proiectul de buget”.

Senatorul liberal îi solicită ministrului de Finanţe să prezinte bugetul în Parlament în aşa fel încât să respecte legea responsabilităţii fiscale.

Ministrului Finantelor, Viorel Ştefan, a afirmat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că bugetul pe 2017 va fi aprobat vineri, precizând că deficitul bugetar a fost estimat la 2,99% din PIB, după standardele ESA, fiind respectată limita de 3% din tratatul de la Maastricht.

Pe tot parcursul zilei de marţi au avut loc discuţii cu miniştrii, la sediul PSD din Băneasa, pentru a modifica forma initială a proiectului de buget pus în dezbatere publică luni dimineaţă. Modificările au fost cerute de premierul Sorin Grindeanu, acesta declarându-se nemulţumit de forma proiectului de buget pe care ministrul Finanţelor a făcut-o publică.

„Mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut în ultimele zile, ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore merită apreciat. Tocmai de aceea astăzi putem să venim în şedinţa de guvern cu nota privind limitele de cheltuieli revizuite”, le-a spus prim-ministrul Sorin Grindeanu miniştrilor, în debutul şedinţei de Guvern de miercuri.

El a subliniat că apreciză faptul că miniştrii, pe bugetele pe care le au la ministerele lor, au prevăzut cheltuieli pe programele prinse în programul de guvernare.

„Acesta a fost rostul acestor discuţii din ultimele 24 de ore, astfel încât tot ceea ce noi am promis în programul de guvernare pe anul bugetar 2017 să se regăsească şi în bugetele dumneavoastră”, a arătat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...