UPDATE UPC majorează facturile şi îşi informează clienţii că pot denunţa unilateral contractul

UPC România, compania de cablu deţinută de grupul american Liberty Global, şi-a anunţat clienţii, în ultimele paragrafe ale unei notificări în care este prezentată modificarea ofertei comerciale, că valoarea facturii UPC va fi majorată, începând din luna martie, cu peste 2 lei pe lună, această majorare reflectând, potrivit companiei, o parte din creşterea costurilor de furnizare a serviciilor. UPC precizează de asemenea că abonaţii au dreptul de a denunţa unilateral contractul, în termen de 30 de zile de la data notificării.
Economica.net - lun, 30 ian. 2017, 12:42
UPDATE UPC majorează facturile şi îşi informează clienţii că pot denunţa unilateral contractul

„De asemenea, te informăm că, începând din luna martie 2017, valoarea facturii UPC va fi majorată cu 2,15 lei/lună (TVA inclus), această majorare reflectând o parte din creşterea costurilor de furnizare a serviciilor.

Ȋn conformitate cu prevederile articolului 51 alineatul (7) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 111/ 2011 privind comunicaţiile electronice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care nu eşti de acord cu aceste modificări, ai dreptul de a denunţa unilateral contractul, în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata niciunor penalități sau despăgubiri. Ȋn acest sens trebuie să te prezinţi personal în orice magazin UPC pentru a depune cererea”, se arată la sfârşitul unei notificări primite, duminică seară, prin email, de un client UPC.

Mesajul UPC către clienţi începe cu prezentarea noii oferte comerciale, respectiv a abonamentelor Connect şi Play, sub umbrela cărora îşi vor face loc toate serviciile oferite de companie. Abonamentele Connect se referă la serviciile de internet fix wireless şi telefonie fixă, în timp ce sub brandul Play se reunesc serviciile TV ale companiei.

Conţinutul grilei de canale TV se va modifica, viteza de internet va creşte la 300 Mbps, iar serviciul de telefonie fixă va include, începând din martie, apeluri nelimitate către reţelele fixe din România şi Uniune aEuropeană şi către reţelele fixe din Statele Unite, Canada şi Israel.

 

Redăm în continuare poziţia UPC România, transmisă, marţi, ECONOMICA.NET:

„UPC Romania isi propune, in permanenta, sa le ofere clientilor servicii de internet, televiziune si telefonie la cele mai inalte standarde, astfel incat acestia sa se bucure de cea mai buna experienta de divertisment si cea mai buna experienta de conectivitate, oriunde ar fi. De aceea, la sfarsitul anului trecut, am lansat un nou portofoliu de produse, reconfigurand pachetele noastre de servicii intr-un concept simplificat si consolidat care aduce clientilor UPC o serie de beneficii prin imbogatirea grilei de canale si cresterea vitezei de internet.

Astfel, prin acest demers punem la dispozitia clientilor nostri cele mai noi servicii UPC si extindem beneficiile catre acestia, venind in intampinarea solicitarilor primite de la abonatii nostri: simplificam portofoliul de produse si oferim un plus de beneficii clientilor. Unui segment de clienti, alaturi de trecerea la noul portofoliu de produse, li se va majora pretul facturii lunare, aceasta reflectand o parte din cresterea costurilor de furnizare a serviciilor. Majorarea de pret se aplica doar clientilor care au fost informati individual de acest aspect. Toti clientii carora li se modifica contractul de furnizare de servicii au fost notificati, in prealabil, in mod transparent si individual, prin mijloacele cerute de lege. Toti clientii cu cresteri de tarif au fost informati si asupra dreptului lor de a inceta contractul fara plata de penalitati sau despagubiri.

Intregul demers vine in intampinarea nevoilor clientilor nostri, oferindu-le posibilitatea de a se bucura de cele mai noi servicii UPC.”


UPC România avea, la 30 septembrie 2016, 1,259 milioane de clienţi, cu un total de 2,225 milioane de abonamente la serviciile companiei, după cum urmează: peste 900.000 de abonaţi la serviciile de televiziune prin cablu, 349.500 la televiziunea prin satelit (Focus Sat), 524.900 la serviciile de internet fix, respectiv 449.700 la serviciile de telefonie mobilă.

UPC România este deţinută de UPC Olanda, parte a grupului american de cablu Liberty Global, controlat de miliardarul John Malone.

Compania a înregistrat venituri de 127,5 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 8,4% faţă de nivelul de 117,6 milioane de dolari raportat pentru perioada similară a lui 2015, potrivit celui mai recent raport financiar publicat de Liberty Global.

În 2015, veniturile UPC România au ajuns la 536,11 milioane de lei (132,07 milione de dolari la cursul mediu al BNR pentru acel an), în creştere cu 9,6% faţă de 2014, potrivit celor mai recente raportări oficiale.

Compania a înregistrat în 2015 pierderi de 230,31 milioane lei (56 milioane de dolari), cu 11,4% mai mari faţă de rezultatul negativ de 206,76 milioane lei raportat pentru 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...