Boris Johnson face o trimitere la Ceauşescu pentru a justifica vizita lui Donald Trump la Londra

Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a făcut referire la fostul dictator român Nicolae Ceauşescu pentru a justifica menţinerea invitaţiei adresate preşedintelui american Donald Trump de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie, relatează The Independent. Sursa foto: GETTY IMAGES
Economica.net - mar, 31 ian. 2017, 07:33
Boris Johnson face o trimitere la Ceauşescu pentru a justifica vizita lui Donald Trump la Londra

În timpul unei interpelări în Camera Comunelor, Johnson a afirmat luni că Trump este ‘un prieten şi un partener’ al Regatului Unit şi că nu trebuie ‘demonizat’ pentru că a restricţionat accesul pe teritoriul american al cetăţenilor din şapte state predominant musulmane.

Şeful diplomaţiei britanice a spus despre preşedintele SUA că ‘latră, dar nu muşcă’ şi a insistat că nu există motive ca vizita de stat, care presupune şi primirea de către regina Elisabeta a II-a şi un dineu oficial, să nu aibă loc.

‘Din câte ştiu, şi Nicolae Ceauşescu sau (preşedintele Zimbabwe) Robert Mugabe au fost primiţi de Majestatea Sa. Cred că cei mai mulţi dintre membrii Camerei vor recunoaşte că este datoria noastră să facem pregătirile necesare pentru a-l întâmpina pe prietenul şi partenerul nostru, liderul celei mai vechi şi importante democraţii şi cel mai bun aliat al nostru’, le-a spus Boris Johnson membrilor Camerei Comunelor.

În schimb, ministrul de externe a respins categoric comparaţia pe care unul dintre parlamentari a făcut-o între Trump şi Hitler.

‘Mi se pare de prost gust să-l comparăm pe liderul ales al unei mari democraţii cu tiranii anilor 30’, a spus Johnson.

Parlamentarii britanici au adus în discuţie şi o serie de acuzaţii la adresa premierului Theresa May, despre care postul Channel 4 News a relatat că ar fi primit informaţii în avans de la Donald Trump cu privire la ordinul executiv prin care se interzice accesul în SUA al cetăţenilor din Irak, Iran, Sudan, Libia, Siria, Somalia şi Yemen.

Johnson a refuzat să răspundă la întrebările pe această temă, deşi a fost chestionat de trei ori.

‘Nu fac comentarii despre discuţiile confidenţiale dintre premier şi preşedintele american. Imediat ce am avut imaginea completă asupra acestor măsuri, am decis să intervenim pentru a obţine protecţia necesară’, a spus Johnson.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...