Germania, cel mai redus nivel al şomajului de după 1990

Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Germania a scăzut în ianuarie mai mult decât estimau economiştii, în timp ce rata şomajului a coborât la un nivel minim record, semn că firmele din cea mai mare economie europeană fac faţă încetinirii de pe pieţele emergente, transmit DPA şi Bloomberg.
Economica.net - mar, 31 ian. 2017, 13:11
Germania, cel mai redus nivel al şomajului de după 1990

Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat marţi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în ianuarie cu 26.000, până la cifra ajustată de 2,61 milioane de persoane. Numărul locurilor de muncă vacante a atins nivelul record de 691.000, datele sugerând că firmele nu reuşesc să găsească rapid noii angajaţi.

Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, a scăzut în ianuarie la 5,9%, de la 6% în decembrie. Este cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 6% iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă în ianuarie cu 5.000.

Numărul şomerilor a scăzut cu aproximativ 15.000 în Germania de Vest şi cu 10.000 în partea de est a ţării.

‘Piaţa forţei de muncă arată un început bun în noul an’, a afirmat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Frank-Juergen Weise.

Piaţa muncii din Germania demonstrează o soliditate care contrastează cu cea a majorităţii vecinilor europeni. Semnele de întrebare cu privire la efectul sosirii refugiaţilor asupra nivelului şomajului persistă în continuare având în vedere că până acum nu s-a înregistrat niciun efect notabil.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...