Spaniolii de la Acciona ar putea elabora studiul de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova – Caransebeş

Asocierea ACCIONA Ingenieria SA - BAICONS Impex SRL este desemnată câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, care va sta la baza lucrărilor de reabilitare a liniei Craiova - Drobeta Turnu Severin – Caransebeş la standardele impuse pentru coridoarele europene, a anunţat marţi CFR SA.
Economica.net - mar, 31 ian. 2017, 14:39
Spaniolii de la Acciona ar putea elabora studiul de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Caransebeş

Comunicările oficiale au fost transmise tuturor firmelor participante la licitaţia deschisă, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător), după finalizarea perioadei legale de contestaţii.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei ca linie dublă electrificată în sistem de alimentare de 25 kV, controlată de un sistem care sa asigure cerințele de interoperabilitate specificate în normele STI, creşterea vitezei de circulaţie la 120 – 160 km/h pentru trenurile de călători și 100 – 120 km/h pentru trenurile de marfă, introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nevel II şi GSM-R), lucrări civile în staţii şi creşterea capacităţii de tranzit naţional şi internaţional.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile CEF, în proporţie de 85% şi 15% fonduri de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 41.924.000 lei (fără TVA).

Secţiunea de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, inclusă în programul de modernizare a tronsonului feroviar Arad – Timişoara – Caransebeş – Craiova – Calafat, este parte componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean (IV – ramura sudică).

Finalizarea acestei proceduri asigură pregătirea pentru demararea, în toamna acestui an, a activităţilor de construcţie pe traseul Arad – Caransebeş – Craiova – Calafat.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...