BVB: Aproape toate companiile din indicele BET, în scădere în linie cu întreaga piaţă

Aproape toate companiile din indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, în linie cu piaţa.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 08:51
BVB: Aproape toate companiile din indicele BET, în scădere în linie cu întreaga piaţă

Astfel, din cele zece companii din indicele BET, cinci au avut scăderi de 1-2 procente, trei de până într-un procent, iar două stagnau. Cea mai mare scădere a acţiunilor a fost înregistrată la Nuclearelectrica, de 2,32%, aceasta fiind urmată de Transgaz cu – 1,86%, Electrica – 1,56%, Transelectrica – 1,39%, BRD – 1,22%, Romgaz – 0,91%, OMV Petrom – 0,18%, iar Fondul Proprietatea – 0,11%. Cele două companii ale căror acţiuni stagnau sunt Banca Transilvania şi BVB.

Pe piaţa reglementată, cele mai mari scăderi ale preţului acţiunilor au fost înregistrate de Oil Terminal – 3,1%, urmată de Nuclearelectrica, Prebet Aiud – 2,17%, Banca Comercială Carpatica – 1,95% şi Electromagnetica – 1,86%.

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, se deprecia cu 0,71%, după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Rulajul pieţei se cifra la circa 3,95 milioane de lei (878.573 de euro), iar cele mai semnificative tranzacţii pe piaţa reglementată au fost realizate cu acţiunile Băncii Transilvania, Romgaz şi Transgaz.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,69%, BET-NG, care arată evoluţia a 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, pierdea aproape un procent, iar BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,79%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, scădea cu 0,77%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, cobora cu 0,91%.

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.