Comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor încep dezbaterile pe proiectul Legii bugetului

Comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor încep vineri dezbaterile privind proiectul Legii bugetului de stat şi al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Economica.net - vin, 03 feb. 2017, 08:26
Comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor încep dezbaterile pe proiectul Legii bugetului

Proiectul de buget pe 2017 este construit pe o creştere economică de 5,2% în anul 2017. Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezintă 31,2% din PIB, iar cheltuielile 34,2%. Pentru anul 2017 se estimează un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este estimat la 2,98% din PIB.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, programul de dezbatere şi adoptare a proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Potrivit documentului adoptat cu o abţinere în şedinţa comună a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, grupurile parlamentare, senatorii şi deputaţii au avut termen, de miercuri până vineri la ora 9,00, să depună amendamente la cele două acte normative. Vineri, începând cu ora 11,00, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului în vederea examinării, avizării şi depunerii avizelor la Comisiile de buget, finanţe şi bănci reunite.

Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, este aşteptat să participe vineri, începând cu ora 14,00, la şedinţa comună a Comisiilor de buget, în care vor avea loc dezbaterea generală şi o primă analiză a amendamentelor depuse la legea bugetului.

De sâmbătă, de la ora 10,00, până duminică, la ora 20,00, în Comisiile reunite pentru buget, sunt programate dezbateri cu ordonatorii principali de credite, urmând ca la finalul acestora Comisiile să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative şi să le înainteze lunea viitoare (la ora 10,00) conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să se reunească, tot lunea viitoare, la ora 11,00, într-o şedinţă comună, pentru a stabili timpii de dezbatere în plen.

Plenul comun al Parlamentului se va întruni, luni, 6 februarie, începând cu ora 13,00, pentru dezbaterea şi aprobarea proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. Parlamentul urmează să dea votul final asupra celor două acte normative marţi, 7 februarie, într-o şedinţă de plen comun care va începe la ora 10,00.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...