Tăriceanu sesizează CCR privind un conflict juridic între Guvern şi DNA care anchetează adoptarea OUG 13

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anunţă că a decis sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Ministerul Public prin DNA, generat de demersurile procurorilor anticorupţie de anchetare a circumstanţelor în care a fost elaborat proiectul OUG 13, potrivit News.ro
Economica.net - mie, 08 feb. 2017, 15:20
Tăriceanu sesizează CCR privind un conflict juridic între Guvern şi DNA care anchetează adoptarea OUG 13

„Conflictul juridic de natură constituţională pe care preşedintele Senatului îl aduce în atenţia Curţii Constituţionale a României a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanţelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului referitor la modificarea şi completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituţionale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Senat.

Potrivit sursei citate, Tăriceanu susţine că OUG 13 abordează o temă de politică penală a statului român, „ori, măsurile de politică penală se află în competenţa exclusivă a Parlamentului şi a Guvernului, alte autorităţi publice, inclusiv autoritatea judecătorească, pot exprima puncte de vedere în această materie, pot şi trebuie să fie consultate, dar nu pot avea putere de interferenţă, de amestec discreţionar, inclusiv de urmărire penală, nici a structurilor Parlamentului, nici a structurilor Guvernului, se menţionează în sesizarea trimisă Curtea Constituţională a României”.

„Preşedintele Senatului consideră că, procedând la anchetarea oportunităţii, circumstanţelor şi împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ, reprezentanţii Ministerului Public au uzurpat unele dintre competenţele Guvernului, prin Ministerul de Justiţie, fapt care a condus la apariţia prezentului conflict juridic de natură constituţională, în sensul deciziilor CCR”, se mai arată în comunicatul transmis de Senat.

De asemenea, Tăriceanu cere Curţii Constituţionale să statueze că organele de urmărire penală nu pot ancheta oportunitatea elaborării unor acte normative, mai scrie News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...