Plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic pentru anul 2016 va debuta în martie

Plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic pentru anul 2016 va debuta în luna martie, în condiţiile în care finalizarea controlului în teren este estimată pentru 15 februarie 2017, după care urmează introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - J, 09 feb. 2017, 18:34
Plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic pentru anul 2016 va debuta în martie

Potrivit sursei citate, la data de 28 ianuarie, 8.174 de ferme din judeţele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Dolj se aflau în întârziere în privinţa controlului pe teren.

‘Pentru aducerea la zi şi crearea posibilităţii de finalizare a controlului clasic, etapă obligatorie pentru acordarea sumelor de către APIA, au fost detaşaţi de la alte centre judeţene 262 de specialişti cu atribuţii de control pe teren, în judeţele menţionate. (…) În momentul de faţă numărul fermelor rămase pentru control a fost redus la 174. Astfel, controlul poate fi încheiat până la data de 15 februarie, urmând a se proceda la etapele tehnice care urmează, respectiv introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic’, se arată în comunicatul MADR remis joi AGERPRES.

Ministerul precizează că în urma celor două întâlniri de lucru cu dezvoltatorul de soft privind îmbunătăţirea aplicaţiei s-a reuşit reducerea termenelor de livrare a funcţionalităţilor în cadrul aplicaţiei pentru demararea plăţilor finale aferente anului 2016, în sectorul vegetal şi zootehnic.

‘Aceste etape premergătoare au facilitat reducerea termenului de acordare a subvenţiilor, astfel încât în luna martie să înceapă plăţile’, se precizează în comunicat.

Fermierii selectaţi la controlul pe teren, pentru anul de cerere 2016, sunt în număr total de 85.348 fermieri, din care la control prin teledetecţie 60.535 fermieri, iar la control clasic pe teren 24.813 fermieri, potrivit datelor APIA .

Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG) publicat pe site-ul MADR, ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil (ANT1) se acordă decuplat de producţie în cuantum de 17,72 euro pe hectar, iar plafonul se ridică la 119,2 milioane de euro (531,8 milioane de lei). Suprafaţa eligibilă pentru plata ANT 1 la 31 ianuarie 2017 este de 6,73 milioane de hectare calculată în urma cererilor de plată depuse şi după efectuarea controalelor administrative şi în teren, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În cazul ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic (ANTZ) pentru speciile bovine şi ovine/caprine care se acordă pentru anul 2016, sumele alocate sunt de 189,6 milioane de euro, respectiv 844,46 milioane de lei.

Potrivit proiectului, aceste sume se alocă astfel: 25,9 milioane de euro, respectiv 115,5 milioane de lei, pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte, specia bovine; 108,98 milioane de euro, respectiv 485,38 milioane de lei, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, specia bovine; 54,69 milioane de euro (243,57 milioane de lei) pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.

Cuantumul ajutoarelor naţionale tranzitorii se stabileşte prin raportarea sumei prevăzute la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile sau prin raportarea sumei la efectivele de bovine, ovine/caprine eligibile.

De asemenea, pentru sprijinul cuplat (SCZ) plafonul maxim este de 121,92 milioane de euro (543,01 milioane de lei), repartizat astfel 1,4 milioane de euro (6,23 milioane de lei) pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte; 28 de milioane de euro (124,7 milioane de lei) pentru speciile ovine/caprine; 11,025 milioane euro (49,102 milioane lei) pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora; 81,49 milioane de euro (362,97 milioane de lei) pentru specia bovine, categoria vaci de lapte.

Potrivit documentului, cuantumul pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează prin raportarea sumelor prevăzute mai sus la efectivul de animale determinate.

Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a declarat joi că subvenţiile agricole nu vor putea fi plătite către fermieri până în luna martie, deoarece autorităţile române nu au trimis o notificare la Bruxelles în luna noiembrie.

‘În continuare oficialităţile statului nu au puterea să spună adevărul de ce nu se fac plăţile. Ei, aflaţi că banii pentru plăţi sunt blocaţi la Comisia Europeană pentru că Ministerul Agriculturii ar fi trebuit în luna noiembrie, după terminarea plăţilor, să facă o notificare la Comisia Europeană, notificare care nu a fost făcută. Când a venit noua conducere, s-a trezit că nu se pot face plăţile’, a spus Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...