Rata anuală a inflaţiei a reintrat în teritoriu pozitiv după 19 luni. Preţurile au crescut cu 0,1%, în ianuarie

Rata anuală a inflaţia a reintrat în teritoriu pozitiv în prima lună a acestui an, pentru prima dată după mai 2015, în condiţiile în care preţurile de consum au crescut cu 0,1% comparativ cu luna ianuarie 2016, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,12% şi al ieftinirii celor nealimentare cu 0,24%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
News.ro - mie, 15 feb. 2017, 07:31
Rata anuală a inflaţiei a reintrat în teritoriu pozitiv după 19 luni. Preţurile au crescut cu 0,1%, în ianuarie

În ianuarie 2017 tarifele serviciilor au scăzut cu 1,08%.

Rata anuală a inflaţiei în ultima lună a anului trecut a fost de minus 0,5% comparativ cu luna decembrie 2015.

În ianuarie 2017, preţul alimentelor a crescut cu 0,9%, în medie, faţă de luna decembrie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,9%, iar preţurile serviciilor – cu 0,4% faţă de luna precedentă, în medie, scrie News.ro.

De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină.

Comparativ cu ianuarie 2016, preţurile alimentelor au crescut în prima lună a acestui an cu 1,12%, mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,24%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 1,08%.

Ianuarie 2017 este prima lună care nu mai include efectul reducerii cotei generale a TVA de la 24% până la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

Faţă de luna decembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în prima lună a acestui an, la alte legume în afară de cartofi şi fasole (7,3%), cartofi (4,7%), fructe proaspete (4,4%) şi citrice (1,5%).

La polul opus, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în ianuarie la bilete CFR, cu 5,7%, energie electrică (2,8%), combustibili (2,5%), telefon (1,1%) şi gaze (0,8%), celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici.

‘În luna ianuarie 2017, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu ianuarie 2016, este de 27,6% iar cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 60,6%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 11,8%’, precizează INS.

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2016 – ianuarie 2017) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2015 – ianuarie 2016), calculată pe baza IPC, este de -1,4%.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 0,2%, la finalul lunii martie, cu un interval de incertitudine de 0,5% în sus sau în jos, reiese din datele instituţiei.

BNR a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...