DNA i-a deschis trei dosare noi de abuz în serviciu lui Nicuşor Constantinescu – avocat

Fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este cercetat în trei noi dosare de către Serviciul Teritorial Constanţa al DNA sub învinuirea de abuz în serviciu, potrivit avocatului său, Marius Mocanu.
Economica.net - mie, 15 feb. 2017, 10:43
DNA i-a deschis trei dosare noi de abuz în serviciu lui Nicuşor Constantinescu - avocat

Marius Mocanu a declarat, la ieşirea de la DNA, că Nicuşor Constantinescu a fost citat la DNA Constanţa pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că este suspect în alte trei dosare de abuz în serviciu, două dintre ele fiind instrumentate pentru activitatea Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa şi un al treilea pentru contractele încheiate cu o societate comercială editoare de presă – Combat Press SRL.

‘Domnul Constantinescu a fost transferat pentru că a fost citat în legătură cu trei noi dosare aflate pe rolul DNA Constanţa. I s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, s-a dispus începerea urmăririi penale, s-a dispus administrarea dintre probe în unul dintre dosare respectiv o expertiză contabilă şi pentru moment suntem în situaţia în care am luat la cunoştinţă învinuirile din cele trei dosare şi o să solicităm procurorului de caz consultarea dosarului pentru a putea să formulăm declaraţii şi probele pe care le solicităm în apărare’, a declarat avocatul.

Potrivit sursei citate, noile dosare sunt întemeiate pe rapoartele Curţii de Conturi din perioada anilor 2010, 2011, 2012, 2013.

‘În esenţă este vorba de chestiuni ce derivă tot din sesizări ale Curţii de Conturi fiind vorba de presupuse fapte de abuz în serviciu, inspectorii constatând că s-ar fi plătit sume în mod nelegal de către Consiliul Judeţean Constanţa către RAJDP Constanţa în vederea realizării unui program de drumuri în judeţ şi acordării unei subvenţii. Acestea sunt în esenţă acuzaţiile şi vizează fapte din perioada anilor 2010, 2011, 2012, 2013. Două dintre dosare sunt cu RAJDP, iar unul dintre dosare este cu achiziţia şi plata unor servicii de publicitate către societatea Combat Press. Prejudiciul imputat este de ordinul zecilor de milioane de lei întrucât este vorba de plăţi care au fost făcute de către CJ Constanţa pentru edificarea unor drumuri şi sunt sume destul de mari. În esenţă se susţine că lucrările nu au fost realizate în mod corespunzător, nu au fost realizate deloc sau nu există documente justificative din punct de vedere legal’, a mai precizat avocatul Marius Mocanu, la ieşirea de la DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității pe piețele globale. Pentru a asigura reziliența acestui pilon......
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din ...