FMI va contribui probabil cu cinci miliarde de euro la asistenţa financiară acordată Greciei – presă

Fondul Monetar Internaţional va contribui probabil cu până la cinci miliarde de euro (5,33 miliarde de dolari) la al treilea program de asistenţă financiară acordat Greciei, a anunţat vineri publicaţia germană Der Spiegel, fără a preciza sursa informaţiei, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 17 feb. 2017, 16:53
FMI va contribui probabil cu cinci miliarde de euro la asistenţa financiară acordată Greciei - presă

Creditorii europeni sperau iniţial ca FMI să contribuie cu 16 miliarde de euro, dar implicarea FMI în program este incertă, se arată în Der Spiegel.

Publicaţia susţine că FMI este de acord cu opinia creditorilor europeni conform căreia Grecia ar trebui să obţină un excedent bugetar primar de 3,5% din PIB pentru a obţine noi împrumuturi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe de la Berlin a afirmat vineri că Germania consideră esenţială participarea FMI în acordul de susţinere a Greciei.

Fondul Monetar Internaţional face tot posibilul să ajungă la un acord privind Grecia, dar nu-şi poate compromite principiile şi aranja o afacere drăguţă pentru statul elen, a afirmat luni directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Totuşi, scăderea datoriei Greciei ar putea avea loc fără reducerea valorii împrumuturilor acordate de creditorii internaţionali, a explicat şeful FMI.

Grecia, FMI şi creditorii oficiali europeni sunt blocaţi în procedura de revizuire a performanţelor realizate de Atena în cadrul programului de asistenţă financiară şi trebuie să ajungă la un acord pentru a permite deblocarea noilor tranşe necesare pentru ca statul elen să nu intre în faliment.

Cele trei părţi se confruntă cu dezacorduri semnificative privind reformele pe care trebuie să le realizeze Grecia şi ţintele sale fiscale. Fondul Monetar Internaţional, un creditor important în precedentele acorduri de susţinere a Greciei, a condiţionat participarea sa la noul acord de asistenţă de o reducere semnificativă a datoriei Greciei din partea zonei euro.

Şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a declarat săptămâna trecută că orice nouă reducere a datoriei Greciei va fi posibilă abia în 2018, după expirarea actualului acord de asistenţă financiară.

Anterior, Fondul Monetar Internaţional a anunţat că ia în considerare acordarea unui nou împrumut Greciei, care să se adauge celor 86 miliarde de euro acordate de ţările din zona euro, însă numai dacă planurile de reducere a datoriei Greciei sunt credibile.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...