Allianz va răscumpăra acţiuni de până la trei miliarde de euro

Allianz SE, cea mai mare companie de asigurări din Europa, a decis să lanseze primul program de răscumpărare de acţiuni din istoria sa, cumpărând din nou acţiuni în valoare de până la trei miliarde de euro de la acţionarii săi, transmit publicaţia germană Handelsblatt şi Reuters.
Economica.net - vin, 17 feb. 2017, 18:28
Allianz va răscumpăra acţiuni de până la trei miliarde de euro

Programul reprezintă o promisiune a conducerii Allianz şi sugerează că firma germană nu intenţionează să efectueze curând achiziţii majore.

Programul a început vineri, se va derula timp de 12 luni, iar implementarea completă va depinde de menţinerea unei rate a solvabilităţii Solvency II de 160%, a anunţat compania germană.

Profitul operaţional al Allianz a urcat anul trecut cu 0,9%, la 10,8 miliarde de euro (11,52 miliarde de dolari), depăşind estimările analiştilor. Profitul net a crescut cu 4% în 2016, la 6,9 miliarde de euro, iar dividendele vor creşte la 7,60 euro per titlu, faţă de 7,30 euro în 2015.

Pentru acest an, obiectivul Allianz îl reprezintă obţinerea unui profit operaţional de 10,3 – 11,3 miliarde de euro.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat luna trecută că Allianz a făcut o ofertă neoficială de preluare a QBE Insurance, cea mai mare companie de asigurări din Australia, care evaluează QBE la 20 de miliarde de dolari australieni (15 miliarde de dolari SUA).

QBE, una din primele 20 de companii de asigurări din lume, cu operaţiuni în America de Nord, Europa, Australia şi Noua Zeelandă, a dat publicităţii o declaraţie în care susţine că nu se află în negocieri cu Allianz sau cu alt posibil cumpărător.

Australia este o piaţă atractivă, deoarece populaţia şi economia înregistrează o creştere mai rapidă decât în alte state dezvoltate, iar reglementările sunt mai stabile decât pe pieţele emergente.

Directorul general al Allianz SE, Oliver Baete, declara recent că firma germană de asigurări este interesată de achiziţii majore în Statele Unite şi în Europa. Analiştii estimează că Allianz dispune de fonduri de nouă miliarde de euro pentru achiziţii.

Compania germană este prezentă şi pe piaţa din România, prin compania Allianz-Ţiriac Asigurări.

Te-ar mai putea interesa și
Sume record pentru firme, anunțate de guvern. Totalul poate ajunge la 660 de milioane de euro. Ce companii sunt vizate
Sume record pentru firme, anunțate de guvern. Totalul poate ajunge la 660 de milioane de euro. Ce companii sunt vizate
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a finalizat în iunie alocarea întregului buget investibil de 380 de milioane de euro din PNRR către 20 de fonduri de capital de......
Trump acuză Iranul că a atacat cu drone kamikaze mai multe nave care tranzitau Strâmtoarea Ormuz
Trump acuză Iranul că a atacat cu drone kamikaze mai multe nave care tranzitau Strâmtoarea Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a acuzat vineri Iranul că a lansat cel puţin patru drone kamikaze împotriva unor nave ...
Sorin Grindeanu: PSD nu va mai înainta o altă propunere și nu se teme de votul cetățenilor
Sorin Grindeanu: PSD nu va mai înainta o altă propunere și nu se teme de votul cetățenilor
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democraţii nu mai înaintează o altă propunere şi le-a ...
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru ...