Tăriceanu: Toată lumea în România face gargară cu corupția, de dimineața până seara, numai cu corupția în gură stau

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a pledat, luni, în cadrul Adunării generale a Asociației Comunelor din România, pentru o continuare a creșterii nivelului de salarizare în administrația locală
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 10:37
Tăriceanu: Toată lumea în România face gargară cu corupția, de dimineața până seara, numai cu corupția în gură stau

„M-am bucurat foarte mult că am putut să punem în aplicare decizia care a fost susținută de noi în campanie de creștere a salariilor pentru cei care lucrează în administrația locală. În România, după cum vedeți, de câțiva ani buni, este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulți primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, deoarece le-au afectat imaginea publică, nu i-au lăsat să lucreze. Foarte mulți, în final, s-a dovedit că sunt nevinovați. Dar au făcut acest periplu prin fața televizoarelor, pe care îl vedem de câțiva ani de zile și care parcă, are drept scop, umilirea unor oameni și distrugerea elitelor românești. Ei bine, toată lumea în România face gargară cu corupția, de dimineața până seara, numai cu corupția în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupției. Nimeni nu vorbește despre cauzele corupției din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administrație care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiți, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost și să avem și performanță”, a spus președintele Senatului.

El a subliniat că o creștere a nivelului de salarizare va avea ca efect și atragerea celor mai buni specialiști în acest sector.

„Nici în comunism nu funcționa ideea aceasta (a obținerii de performanțe, în contextul unei salarizări modeste — n.r.). Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare și calitatea administrației. (…) Mă bucură că Guvernul condus de domnul Grindeanu a luat această măsură, pe baza programului politic pe care cele două partide, care formează alianța PSD-ALDE, l-au avut în campania electorală. Sigur, sper ca efectul secundar (…) să fie diminuarea cauzelor corupției în România. Eu cred că nivelul de salarizare va trebui să crească în continuare pentru a fi unul motivant, stimulant, pentru a aduce cei mai buni specialiști să lucreze alături de dumneavoastră în folosul oamenilor”, a adăugat Tăriceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...