Ambasadorul Marii Britanii: Schimburile comerciale între România şi Regatul Unit au crescut anul trecut cu peste 17%

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummel, a declarat, marţi, la Mamaia, că schimburile comerciale între România şi Regatul Unit au crescut anul trecut cu peste 17 la sută şi că investiţiile britanice în România sunt dintre cele mai diverse, de la vin la telecomunicaţii, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 21 feb. 2017, 18:56
Ambasadorul Marii Britanii: Schimburile comerciale între România şi Regatul Unit au crescut anul trecut cu peste 17%

Paul Brummel a fost prezent, marţi, la Mamaia, la un seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. La final, el le-a declarat jurnaliştilor că schimburile comerciale între România şi Marea Britanie au crescut anul trecut cu peste 17%, scrie News.ro.

„Sunt foarte bucuros că schimburile comerciale sunt în creştere. Anul trecut, au crescut cu 17,5 la sută, este o cifră bună, dar putem face şi mai bine, iar investiţiile britanice se găsesc în diverse domenii, de la vin până în sectorul comunicaţiilor. Cred că sectorul cu cea mai rapidă rată de creştere este IT şi un punct de atracţie foarte important pentru România este talentul uman şi sunt multe companii britanice care au venit aici pentru a profita de talentele universităţilor din România, precum cele de la Constanţa, Cluj, Iaşi şi Bucureşti”, a afirmat ambasadorul britanic.

Întrebat ce părere are despre faptul că România importă multe haine din Marea Britanie, în special second-hand, Paul Brummel a spus: „Sunt bucuros dacă haine făcute în Marea Britanie sunt folositoare aici în România şi într-un mod second hand. Cred că schimburile comerciale sunt foarte bune în ambele direcţii”.

Ambasadorul a mai fost întrebat dacă firme din Marea Britanie ar fi interesate de investiţii în şantierele navale din Contanţa sau la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, spunând că în ambele sectoare sunt posibilităţi de investiţii mari. El a precizat că Marea Britanie are experienţă în tehnica nucleară.

„Marea Britanie are o experienţă foarte bună în tehnică nucleară, am construit acum 60 de ani primul reactor comercial în lume. Săptămâna viitoare o să fiu la Londra pentru un eveniment mondial în domeniul nuclear pentru a sublinia rolului sectorului nuclear în Marea Britanie şi primim 4-5 delegaţi din România pentru a participa la acest eveniment”, a explicat Paul Brummel.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să se întâlnească luni dimineaţa cu liderii fostei coaliţii de guvernare - PSD, PNL, USR, UDMR - pentru a discuta despre formarea unei majorităţi care să......
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra ...
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...