Peste un sfert dintre atacurile financiare de tip phishing de anul trecut au vizat sectorul bancar

Unul din patru atacuri financiare de tip phishing (25,76%), precum e-mail-uri frauduloase sau replicarea anumitor site-uri, astfel încât să pară autentice, înregistrate în 2016, s-au încadrat la categoria 'phishing bancar', reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de către experţii Kaspersky Lab, şi publicată miercuri.
Economica.net - mie, 22 feb. 2017, 15:55
Peste un sfert dintre atacurile financiare de tip phishing de anul trecut au vizat sectorul bancar

La nivelul anului trecut, tehnologiile Kaspersky Lab anti-phishing au detectat aproape 155 de milioane de încercări ale utilizatorilor de a vizita diferite tipuri de pagini de phishing, iar dintre acestea aproape jumătate au fost tentative de a vizita pagini de phishing financiar, cu scopul de a obţine informaţii personale de la utilizatori, cum ar fi numerele de conturi bancare sau carduri de credit, numărul de asigurări sociale, datele de acces şi parolele folosite pentru a accesa serviciul de online banking.

În comparaţie cu datele din 2015, numărul de atacuri financiare de tip phishing a crescut, în 2016, cu 13,14%, reprezentând 47,48% din totalul atacurilor de phishing blocate de tehnologiile de detecţie specifice.

Potrivit cercetării, phishing-ul bancar este liderul absolut, dintre toate tipurile de phishing financiar, respectiv unul din patru atacuri (25,76%) a folosit informaţii false de online banking sau alt conţinut legat de bănci, cu 8,31% mai mare comparativ cu anul 2015.

De asemenea, proporţia de phishing cu un conţinut referitor la sisteme de plată şi magazine online a reprezentat 11,55% (+3,75% faţă de 2015), respectiv 10,14% (+ 1,09%). În acelaşi timp, phishing-ul de tip financiar detectat pe computere cu MacOS a reprezentat 31,38% din total.

‘Infractorii care distribuie phishing financiar preferă să folosească, în escrocheriile lor, cu precădere informaţii care au legătură cu bănci multinaţionale de top, sisteme de plată populare, magazine online şi sisteme de licitaţii din Statele Unite, China şi Brazilia. Lista brand-urilor folosite este aceeaşi de la an la an, pentru că ele rămân la fel de populare şi, astfel, continuă să fie o ţintă profitabilă pentru infractorii cibernetici’, notează producătorul de soluţii de securitate IT.

Pentru a se proteja de phishing, experţii Kaspersky Lab sfătuiesc utilizatorii să ia anumite măsuri, printer care: verificarea legitimităţii site-urilor prin care se fac plăţi online, verificarea autenticităţii e-mail-urilor primite de la branduri celebre, respectiv să se evite accesarea de linkuri din e-mail-uri sau pe pagini web, dacă există dubii dubii referitoare la autenticitatea lor.

Kaspersky Lab este o companie globală, fondată în 1997, ce protejează cu ajutorul produselor de securitate cibernetică peste 400 de milioane de utilizatori individuali şi 270.000 de companii-client din 200 de ţări. Producătorul de soluţii de securitate detectează, zilnic, 310.000 de fişiere noi periculoase, conform informaţiilor postate pe propria opagină de Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Poşta Română inaugurează hub-ul logistic şi curierat regional Bucureşti
Poşta Română inaugurează hub-ul logistic şi curierat regional Bucureşti
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) organizează, miercuri, o conferinţă pentru inaugurarea Hub-ului Logistic şi Curierat Regional Bucureşti....
Candidatul susţinut de Trump câştigă alegerile primare republicane în Texas
Candidatul susţinut de Trump câştigă alegerile primare republicane în Texas
Influenţa lui Donald Trump asupra Partidului Republican s-a confirmat marţi în cadrul unor alegeri primare în statul ...
Alertă la Mioveni și Craiova: Dacia și Ford pierd teren în Europa!
Alertă la Mioveni și Craiova: Dacia și Ford pierd teren în Europa!
Marca Dacia, parte a grupului Renault, are un start de an dificil, numărul de mașini înmatriculate în Europa fiind mult ...
Sesizarea preşedintelui Dan pe legea care aduce modificări privind planul de amenajare a teritoriului naţional, la CCR
Sesizarea preşedintelui Dan pe legea care aduce modificări privind planul de amenajare a teritoriului naţional, la CCR
Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, miercuri, o decizie în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor ...