Dragnea cere anularea legii prin care România urma să plătească 1,6 miliarde de euro pentru corvetele olandeze făcute la Galaţi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Hotărârea de Guvern prin care România urma să primească patru corvete olandeze, în valoare de 1,6 miliarde de euro, trebuie abrogată.
Economica.net - J, 23 feb. 2017, 07:41
Dragnea cere anularea legii prin care România urma să plătească 1,6 miliarde de euro pentru corvetele olandeze făcute la Galaţi

„Acea hotărâre de Guvern trebuie abrogată. Trebuie să vedem care este cea mai folositoare (variantă-n.red.) pentru statul român din punct de vedere al preţului,al utilităţii tehnicii militare şi poziţionării noastre strategice”, a declarat Dragnea la Antena 3.

„Am anunţat încă din campanie că punem 2% dim PIB la Armată, dar asta nu înseamnă că banii vor fi aruncaţi”, a mai declarat Dragnea.

În luna noiembrie a anului trecut,Guvernul Cioloş a aprobat o hotărâre pentru achiziţia a patru corvete multirol, care vor fi produse la Şantierul Naval Damen Galaţi. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro, inclusiv TVA, sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial,

Conform unui comunicat al Guvernului, prin actul normativ adoptat, Cabinetul a aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA – proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial.

„În Studiul de concept pentru produsul „Corvetă multifuncţională”, elaborat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, au fost analizate 13 proiecte de corvete, din care patru proiecte pot satisface cerinţele forţelor navale române. Dintre toate aceste proiecte, clasa SIGMA (Ship Integrated Geometric Modular Design Approach) prezintă cele mai mari avantaje.
Construcţia şi dotarea navelor se vor realiza în România, la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A, parte a Damen Shipyards Group-Olanda, care va colabora cu operatori economici din industria naţională de apărare, atât în activitatea de realizare propriu-zisă a corvetelor, cât şi în proiecte de modernizare a altor nave din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv a celorlalte obligaţii de acţiuni compensatorii (offset) ce revin companiei olandeze. Conform procedurii specifice avute în vedere, activităţile compensatorii aferente contractului se vor desfăşura prioritar în următoarele domenii: activitatea de modernizare a altor capabilităţi ale forţelor navale române, realizarea facilităţilor de instruire, constituirea centrului de mentenanţă şi a facilităţilor de depozitare a muniţiilor în România”, se arăta în comunicatul Guvernului Cioloş.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...