Elevii din România, fruntaşi la studiul limbilor străine – Eurostat

Peste 17 milioane de elevi de şcoală primară din Uniunea Europeană (respectiv 98,6% din numărul total de şcolari de la acest nivel) studiau cel puţin o limbă străină în 2015, iar peste zece milioane dintre aceştia (aproximativ 58,8%) învăţau două limbi străine sau mai mult, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - vin, 24 feb. 2017, 10:28
Elevii din România, fruntaşi la studiul limbilor străine - Eurostat

Engleza este de departe cea mai populară limbă străină studiată în învăţământul secundar (elevi cu vârstele cuprinse între 11-15 ani, în funcţie de sistemul naţional de educaţie), fiind învăţată de aproape 17 milioane de elevi (97,3%), urmată de franceză, cu cinci milioane de elevi (33,8%), germană, cu trei milioane de elevi (23,1%), şi spaniolă, studiată de două milioane de elevi (13,6%).

În 2015, aproape toţi copiii din învăţământul secundar învăţau cel puţin două limbi străine în Luxemburg (100%), Finlanda (98,4%), Italia (95,8%), Estonia (95,4%) şi România (95,2%). În schimb, mai puţin de 10% dintre elevi învăţau două sau mai multe limbi străine în Ungaria (6%) şi Austria (8,8%).

În România, engleza este cea mai studiată limbă străină de 99,5% dintre elevii din învăţământul secundar, urmată de franceză (83,6%).

Franceza este una dintre cele două limbi străine principale studiate de toţi elevii din Luxemburg şi este, de asemenea, principala limbă străină care se învaţă în Irlanda (60,4% dintre elevi) şi Belgia (52,8% dintre elevi). În plus, franceza este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în nouă state membre ale UE, cele mai mari procentaje fiind înregistrate în Cipru (89,2%), România (83,6%), Portugalia (66,6%), Italia (65,4%) şi Olanda (55,6%).

Germana este studiată de toţi elevii din Luxemburg şi este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în opt state membre ale UE, cele mai mari procente fiind înregistrate în Danemarca (73,6%), Polonia (69,2%) şi Slovacia (53,6%).

Limba rusă – cea mai populară limbă străină din afara UE – este studiată la nivel secundar în ţările baltice (Lituania – 66,2%, Estonia – 63,6% şi Letonia – 59,7%) şi Bulgaria (16,9%).

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...