Buffet salută contribuţia „imigranţilor” la prosperitatea americană

Miliardarul Warren Buffett a insistat sâmbătă asupra contribuţiei "imigranţilor" şi "statului de drept" la prosperitatea Statelor Unite, în momentul când preşedintele Donald Trump vrea să accelereze expulzarea imigranţilor ilegali, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - D, 26 feb. 2017, 09:52
Buffet salută contribuţia

„De 240 de ani – adică o perioadă ce reprezintă mai puţin de trei ori timpul prezenţei mele pe Pământ – americanii au combinat inventivitatea umană, economia de piaţă, un val de imigranţi talentaţi şi ambiţioşi şi statul de drept pentru a ajunge la o abundenţă ce a depăşit visul părinţilor fondatori”, a scris octogenarul în scrisoarea sa anuală către acţionarii holdingului său Berkshire Hathaway.

Fostul sprijin al lui Hillary Clinton adoptă astfel o poziţie opusă faţă de Donald Trump, care pregăteşte un nou decret de limitare a imigraţiei şi a ordonat consolidarea luptei contra imigranţilor ilegali.

Anul trecut, în plină campanie electorală pentru Casa Albă, miliardarul filantrop de 86 de ani a emis deja un mesaj cu accente politice îndemnând candidaţii „să nu parieze împotriva Americii”.

În ultimul trimestru 2016, holdingul său Berkshire, care deţine părţi în grupurile Kraft Heinz şi Coca Cola şi a investit recent în gigantul Apple, a profitat din plin de euforia ce a cuprins Wall Street după alegerea lui Trump în noiembrie.

Potrivit rezultatelor publicate sâmbătă, conglomeratul său a înregistrat un profit net între octombrie şi decembrie de 6,3 miliarde de dolari, în creştere cu aproape 15% într-un an.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
Armata americană pregăteşte opţiuni pentru reluarea operaţiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă preşedintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalenţă în......
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni ...
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Amber, companie globală de dezvoltare de jocuri și rețea de studiouri specializate cu sediul la București, anunță Station ...
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, înscrierile în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie 2026
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, ...
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea ...