Chiar şi cu dobânzi negative, băncile înăspresc creditarea. Şi la consum şi la IMM

Cu dobânzi la minime istorice, instituţiile de credit au decis înăsprirea unor condiţii de creditare a firmelor şi a populaţiei. În Uniunea Europeană este vorba despre condiţii mai grele pentru creditele pe termen lung pentru companii, în speţă IMM-uri. În România este vorba despre înăsprirea creditului de consum pentru populaţie, cel care de altfel este în creştere şi previziunile băncilor merg tot pe creştere, potrivit ultimului sondaj privind creditarea efectuat de BNR.
Gabriela Ţinteanu - J, 02 mart. 2017, 22:05
Chiar şi cu dobânzi negative, băncile înăspresc creditarea. Şi la consum şi la IMM

Dacă e cerere să mai restricţionăm un pic! Chiar dacă nu au crescut dobânzile sau costurile legate de comisioanele fixe, băncile comerciale au înăsprit uşor condiţiile de acordare a creditelor de consum pentru populaţie în ultimul trimestru din 2016, iar tendinţa va continua şi în 2017. „Instituțiile de credit au înăsprit standardele de creditare în T4/2016 pentru creditele de consum acordate populației și le-au menținut neschimbate pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe și terenuri (credite ipotecare)”, arată ultimul sondaj efectuat de BNR în rândul societăţilor de credit privind evoluţia finanţărilor în trimestrul IV 2016 şi aşteptările privind evoluţiile din trimestrul I 2017.

„Pentru următoarele 3 luni, instituțiile de credit preconizează o continuare a tendinței de înăsprire a standardelor aferente împrumuturilor pentru consum, iar în cazul creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri, acestea estimează menținerea constantă a condițiilor de creditare”, spune sondajul BNR. Acesta explică faptul că, în timp ce gradul de îndatorare al individului a scăzut, ponderea costurilor creditului, altele decât dobânzile, s-a relaxat semnificativ. Una dintre restricţiile impuse de băncile comerciale în cazul creditelor de consum, aşa cum se reflectă ea în graficele sondajului de opinie al BNR, se referă la gradul maxim de îndatorare al clientului: cu acelaşi venit, iei mai puţini bani.

După 3 ani de stagnare, condiţiile de creditare a IMM-urilor se înăspresc

În ultimul trimestru din 2016, în zona euro, standardele de creditare aferente companiilor s-au înăsprit ușor pe fondul creșterii aversiunii la risc al instituțiilor de credit. Această evoluție a standardelor de creditare este prima de acest gen din ultimii 3 ani. În structură, standardele de creditare au fost menținute neschimbate pentru companiile mari, în timp ce în cazul IMM acestea s-au înăsprit marginal. Băncile din zona euro estimează pentru următoarele 3 luni (T1/2017) o relaxare a standardelor de creditare.

În cazul împrumuturilor aferente companiilor nefinanciare din România, condițiile de creditare au fost păstrate la un nivel similar perioadelor anterioare, cu excepția creditelor pe termen lung adresate companiilor mari pentru care s-a înregistrat o relaxare moderată. „Pentru următoarele trei luni, instituțiile de credit anticipează o înăsprire moderată a standardelor de creditare pentru creditele de consum și menținerea neschimbată a acestora pentru împrumuturile ipotecare. La nivelul companiilor nefinanciare, băncile prognozează menținerea constantă a standardelor de creditare în T1/2017”, subliniază studiul BNR. Totuşi, băncile menţionează un risc de credit moderat crescut pentru companiile care activează în sectoarele energie, agricultură și tranzacții imobiliare.

Te-ar mai putea interesa și
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
Creditorii din zona euro trebuie să investească mai mult în securitate cibernetică pentru a ţine sub control noile modele AI care pot găsi vulnerabilităţi software, a afirmat miercuri......
Un proiect de memorandum între Iran și SUA prevede ca Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de o lună, iar Washingtonul se angajează să-și retragă forțele armate din vecinătate
Un proiect de memorandum între Iran și SUA prevede ca Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de o lună, ...
Televiziunea de stat iraniană a publicat miercuri un proiect al unui memorandum de înţelegere între Iran şi SUA privind ...
S-a dat startul oficial al celui mai mare parc fotovoltaic cu baterii din România. Enery a început centrala hibridă gigantică de la Ogrezeni, Giurgu, 760 MWp cu 1.000 MWh stocare
S-a dat startul oficial al celui mai mare parc fotovoltaic cu baterii din România. Enery a început centrala hibridă gigantică ...
Enery, producător independent de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Est, a dat azi startul oficial al lucrărilor ...
Erbaşu: Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Erbaşu: Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbaşu, a declarat, ...