Guvernul a aprobat, printr-un proiect de lege, aderarea României ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS

Guvernul a aprobat joi, printr-un proiect de lege, aderarea României ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS, ceea ce va permite participarea ţării noastre la realizarea măsurilor privind combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor, precum şi implementarea acestora pe teritoriul naţional.
Economica.net - J, 02 mart. 2017, 15:57
Guvernul a aprobat, printr-un proiect de lege, aderarea României ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, România se va alătura ţărilor şi jurisdicţiilor care lucrează cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi cu membrii G 20 la dezvoltarea standardelor proiectului BEPS – Erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor – şi la monitorizarea implementării acestui pachet, care urmează să fie aplicat şi în ţara noastră, ţinând cont de particularităţile de dezvoltare.

Sursa citată precizează că experienţa Forumului de implementare a proiectului BEPS va adăuga valoare şi implementării recomandărilor UE, în contextul elaborării propunerii de Directivă a Consiliului privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale, care afectează în mod direct funcţionarea pieţei interne (ATAD).

Planul BEPS include recomandări pentru modificări legislative atât în plan naţional, cât şi ale prevederilor internaţionale, în scopul de a contracara situaţiile care apar ca urmare a utilizării neconcordanţelor legislative din sistemele fiscale naţionale, indică Guvernul.

‘Prin urmare, acest plan va genera modificări ale Modelului OECD de convenţie de evitare a dublei impuneri, ale Ghidurilor Preţurilor de Transfer, precum şi ale sistemelor fiscale naţionale. Obiectivul este acela de a se ajunge la soluţionarea, într-o proporţie cât mai mare, a dublei impozitări şi la îmbunătăţirea mecanismelor de soluţionare a cazurilor de dublă impozitare. Trebuie menţionat că nu se propune modificarea cotelor de impozitare, ci modalitatea de atribuire/alocare a profiturilor (bazei impozabile) între jurisdicţii’, se explică în comunicat.

O altă componentă a Planului de acţiuni BEPS este intensificarea schimbului de informaţii pe două planuri: printr-o creştere a transparenţei şi raportării de informaţii de către contribuabili către autorităţi fiscale, precum şi între autorităţile fiscale ale diverselor state.

‘Această componentă a planului este în concordanţă cu propunerea de modificare a Directivei privind schimbul de informaţii, cu scopul de a extinde schimbul automat de informaţii pentru acordurile de preţ în avans şi soluţiile fiscale’, se menţionează în comunicat.

Acţiunile BEPS vizează şi modificări în domeniul preţurilor de transfer, această arie fiind în prezent printre priorităţile autorităţilor fiscale din România în cadrul controalelor efectuate.

‘Participarea ca asociat la Planul BEPS reprezintă o oportunitate de promovare a intereselor României, alături de statele membre OCDE, în condiţiile în care succesul implementării BEPS depinde în mare măsură de cooperarea dintre statele participante la acest demers al OCDE. Se asigură o mai mare vizibilitate şi credibilitate administraţiei fiscale din România în plan internaţional, fiind create şi premisele unei cooperări mult mai eficiente între administraţiile fiscale şi organizaţiile internaţionale de profil’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina va construi un nou reactor nuclear de tip SMR,  primul finanţat integral din investiţii private
Argentina va construi un nou reactor nuclear de tip SMR, primul finanţat integral din investiţii private
Argentina a anunţat că va construi un nou reactor nuclear în apropiere de capitala Buenos Aires, finanţat integral din investiţii private de 1,2 miliarde de dolari, într-un moment în care......
Nouă centrală nucleară în zona noastră: a început încărcarea combustibilului la Unitatea 4 Mochovce din Slovacia
Nouă centrală nucleară în zona noastră: a început încărcarea combustibilului la Unitatea 4 Mochovce din Slovacia
Compania de utilități Slovenské elektrárne a început să încarce combustibil nuclear în reactorul Unității 4 de ...
Anunțul lui Nicușor Dan de la Summitul NATO din Turcia
Anunțul lui Nicușor Dan de la Summitul NATO din Turcia
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, înainte de a participa la Summitul NATO de la Ankara, că România va insista ...
Planul NATO cu România, Bulgaria, Polonia, ţările baltice şi Turcia. Alianţa este aproape de un acord pentru extinderea rețelei de conducte de combustibil din era Războiului Rece cu sute de kilometri, spre est
Planul NATO cu România, Bulgaria, Polonia, ţările baltice şi Turcia. Alianţa este aproape de un acord pentru extinderea ...
Ţările NATO sunt aproape de un acord vizând extinderea spre Europa de Est şi Turcia a unei reţele de conducte de combustibil ...