UE autorizează Ungaria să construiască două reactoare nucleare cu finanţare rusă

Uniunea Europeană a autorizat Ungaria să construiască două reactoare nucleare cu ajutorul Rusiei, după ce Budapesta s-a angajat să ia măsuri de protejare a concurenţei în sectorul energetic, relatează The Associated Press, citată de News.ro.
Economica.net - lun, 06 mart. 2017, 18:11
UE autorizează Ungaria să construiască două reactoare nucleare cu finanţare rusă

Acordul ungaro-rus cu privire la construirea a două noi reactoare la Centrala Nucleară Paks, încheiat în urmă cu trei ani, a fost suspendat pe perioada unui control european. UE a verificat dacă ajutoare din partea statului ungar ar afecta concurenţa, potrivit News.ro.

„Guvernul ungar şi-a asumat angajamente substanţiale, care au permis Comisiei Europene să aprobe investiţia în baza reglementărilor europene cu privire la ajutorul de stat”, a declarat comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că speră la începerea cât mai rapidă a lucrărilor de construcţie.

Extinderea centralei nucleare ungare va fi finanţată în principal printr-un împrumut acordat de Rusia, în valoare de zece miliarde de euro (10,6 miliarde de dolari) şi va fi realizată se gigantul rus Rosatom.

Guvernul ungar susţine că neînlocuirea celor patru reactoare sovietice de la Paks ar creşte dependenţa Ungariei de livrările ruse de gaze naturale folosite în producerea electricităţii.

Activişti de mediu se opun proiectului, pe care-l consideră prea scump, leagă şi mai mult sectorul energetic ungar de Rusia, iar costul lui uriaş va împiedica ţara să investească suficient în surse de energie durabilă.

Orban şi Putin au anunţat acordul în ianuarie 2014.

În cadrul angajamentelor pe care şi le-a asumat la CE, Budapesta urmează să vegheze ca profitul să nu poată să fie reinvestit într-o capacitate de producţie suplimentară şi să vândă cel puţin 30% din producţie pe bursa de electricitate. De asemenea, noile operaţiuni se vor desfăşura separat de cele deja existente la Paks.

Guvernul ungar nu a reacţionat imediat după anunţul european, însă partide de opoziţie şi-au exprimat consternarea.

„Noi considerăm că această investiţie, depăşită, creşte vulnerabilitatea naţiunii noastre în faţa Rusiei şi îndatorează familiile ungare timp de zeci de ani”, a apreciat Coaliţia Democratică, condusă de fostul premier Ferenc Gyurcsany.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...