Iohannis: Nu am anulat intenţia de referendum, dar consider că lucrurile trebuie să se liniştească

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în ceea ce priveşte referendumul a 'lăsat-o mai încet', dar că nu a anulat intenţia, în contextul în care 'societatea s-a exprimat foarte clar prin protestele care au avut loc'.
Economica.net - mar, 07 mart. 2017, 12:38
Iohannis: Nu am anulat intenţia de referendum, dar consider că lucrurile trebuie să se liniştească

‘Cu referendumul am lăsat-o mai încet fiindcă societatea s-a exprimat foarte foarte clar prin protestele care au avut loc şi cele care au loc în continuare. Este evident că societatea îşi doreşte eliminarea corupţiei, îşi doreşte persoane integre pe funcţiile publice, dar nu am anulat intenţia, doar în acest moment consider că lucrurile trebuie să se liniştească’, a declarat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi la prezentarea raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...