Ministrul finanţelor: Sunt două-trei influenţe externe care au dus la creşterea euro, dar şi evoluţii interne

Ministrul finanţelor publice, Ştefan Viorel, a declarat joi la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că două-trei influenţe externe au dus la creşterea euro în defavoarea leului, dar şi câteva elemente interne. 
Economica.net - J, 09 mart. 2017, 16:24
Ministrul finanţelor: Sunt două-trei influenţe externe care au dus la creşterea euro, dar şi evoluţii interne

El a precizat că factorii care au influenţat evoluţia euro şi implicit deprecierea leului sunt politica administraţiei Trump, perspectivele Uniunii Europene, Brexitul, comentariile despre stabilitatea ţării, dar şi politica Băncii Naţionale.

,,Sunt două-trei influenţe externe care sunt vizibile, mediile financiare le ştiu, le aşteaptă, nu e o noutate. Deci, politica expansionistă a administraţiei Trump, noua politică a Trezoreriei Americane de creştere a dobânzilor la dolar generează un impact asupra evoluţiei euro şi a tot ceea ce este legat de euro, inclusiv leul şi toate valutele din jur. Pe de altă parte, e vorba despre un proces de inflaţie pe care îl sesizăm la nivel de Uniune Europeană, iar ca ciudăţenie a ajuns leul să fie cu inflaţie mai mică decât euro, dar acesta nu poate fi termen lung şi atunci se propagă şi asupra leului. De asemenea, discuţiile despre perspectiva Uniunii Europene, Brexitul, completează tabloul factorilor externi, la care aşi adăuga evoluţiile din economia internă, comentariile în legătură cu stabilitatea politică economică, bugetară, ar putea şi acestea să fie o cauză. Dar, pe de altă parte, eu cred că este un test pe care fie speculatorii îl fac pe piaţa imobiliară, fie poate chiar Banca Naţională încearcă să testeze limita de suportabilitate şi devalorizarea se va corecta într-un timp foarte scurt de timp. Dacă ne uităm în spate, şi în ianuarie a fost o perioadă de aproximativ trei zile când leul a fost foarte volatil, dar şi-a revenit. Cert este că economia românească este o destinaţie interesantă pentru investitorii financiari, la fiecare emisiune de obligaţiuni a statului român există suprasubscriere, randamentele sunt competitive, deci nu avem motive de îngrijorare. Sunt evoluţii normale într-o economie caracterizată prin risc’, a afirmat ministrul Ştefan Viorel.

Ministrul finanţelor publice s-a aflat joi la Galaţi, unde a participat alături de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, la o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale interesate de accesarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi în cadrul programelor de finanţare ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.