Româncele, printre cele mai tinere mămici din Europa

Femeile din România aleg să nască primul lor copil la puţin peste 26 de ani, în medie. Este a doua cea mai fragedă vârstă din Europa.
Economica.net - S, 11 mart. 2017, 09:59
Româncele, printre cele mai tinere mămici din Europa

Vârsta medie la care femeile din România nasc pentru prima dată este de 26,3 ani, potrivit unor date ale seriviciului european de statistică Eurostat, publicate recent, iar, cu această vârstă, româncele sunt pe locul doi în rândul europencelor din punct de vedere al vârstei la care au primul copil. Datele sunt din anul 2015.

Potrivit Eurostat, doar femeile din Bulgaria au primul lor copil la o vârstă mai fragedă decât româncele: acolo, vârsta medie este de 26 de ani. După noi, urmează Letonia, unde femeile nasc pentru prima dată, în medie, la 26,5 ani.
Media europeană este de 28,9 ani, iar la polul opus, ţările în care femeile nasc cel mai târziu sunt Italia (30,8 ani), Spania (30,7 ani), Luxemburg şi Grecia (fiecare cu câte 30,2 ani).

Creşte rata fertilităţii româncelor

Statistica mai arată câteva date interesante ale evoluţiei demografice. România a consemnat, în perioada 2011-2015, o creştere peste media europeană a unui alt indicator relevant: rata totală a fertilităţii. Acest indicator reprezintă numărul mediu de copii născuţi-vii de către o femeie în cursul întregii sale perioade fertile. În perioada 2011-2015, le nivelul Uniunii Europene, rata totală a fertilităţii a crescut de la 1,46 la 1,58 copii, deci o creştere de 0,12.
România a cunoscut o creştere de 0,31 în această perioadă, a cincea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, şi a ajuns exact la media blocului comunitar. În 2011, rata totală a fertilităţii era de 1,27, sub media europeană, dar a ajuns în 2015 la acelaşi nivel cu media europeană: 1,58.

Totuşi, nici un stat european nu a ajuns la o rata a fertilităţii femeilor care să-i asigure menţinerea populaţiei (fără a lua în calcul efectul migraţiei). În statele dezvoltate, acest nivel este considerat a fi 2,1, iar în Europa, cel mai mare nivel a fost atins de Franţa, cu rată de 1,9.

În 2015, în România s-au născut 197.500 de copii, din cei circa 5,1 milioane, cât a consemnat toată Uniunea Europeană. Trendul este însă de scădere la noi (peste 220.000 de copii născuţi vii în România, în 2011) dar, pe ansamblu, blocul comunitar a consemnat o uşoară creştere (5,06 milioane de copii născuţi vii în toată UE, în 2011).

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...