Ministrul Apărării: Avem în plan achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane F16

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) are în plan achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane F16, a anunţat, luni, ministrul Gabriel Leş.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 16:40
Ministrul Apărării: Avem în plan achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane F16

‘Achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane avem în plan în acest moment, cu intenţia noastră de a face revitalizarea acestor aparate. Încă nu avem soluţia, nu ştim de unde vin aceste aparate (…). Tot avioane F16, de acelaşi tip’, a afirmat ministrul Apărării la finalul şedinţei de grup a senatorilor PSD.

El a precizat că nu ştie dacă se vor semna contracte pentru aceste avioane în cursul acestui an.

‘N-aş putea să vă spun dacă aceste 20 de avioane vom reuşi să le semnăm în acest an. Avioanele F16, de principiu, din Statele Unite, ca să completam cele 12 avioane F16 pe care le vom avea până la sfârşitul anului. (…) Intenţia mea este, în acest moment, să achiziţionez ceea ce este necesar pentru Armata României, dar pe de altă parte şi conform programului de guvernare, ceea ce îmi doresc foarte mult, mai ales că avem şi acest angajament politic de doi la sută (din PIB pentru Armată – n.r.), să integrăm cât mai mult în industria din România, că e privată, că e de stat’, a spus Leş.

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai veche fabrică din România a împlinit 255 de ani de funcționare
Cea mai veche fabrică din România a împlinit 255 de ani de funcționare
Uzina de Constructii Masini Hidroenergetice, fosta UCM, din Reșița, intrată în portofoliul Hidroelectrica, a împlinit 255 de ani....
Nouă centrală electrică în România. Testele încep mâine
Nouă centrală electrică în România. Testele încep mâine
În perioada 6-7 iulie 2026, se vor desfăşura teste la o parte dintre echipamentele montate în noua centrală în cadrul ...
Investiții surpriză în România. Românii s-au înghesuit să își pună economiile în aceste produse. Ce sunt asigurările unit linked, prin care investești și la bursă și în Tezaur
Investiții surpriză în România. Românii s-au înghesuit să își pună economiile în aceste produse. Ce sunt asigurările ...
Tot mai mulți români își plasează economiile în asigurări de viață unit linked, un tip de combinație între asigurarea ...
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate – AEI
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate ...
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă adevărata valoare strategică nu ...