Lazea, BNR: În România forţa de muncă este subplătită, iar capitalul supraplătit

Forţa de muncă din România este subplătită, iar capitalul este supraplătit, dar dacă vrem să vorbim de salarii trebuie să lovim cu bila noastră alte popice şi anume să rezolvăm cu drumurile, producţia şi justiţia, susţine Valentin Lazea, economist şef al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - mie, 15 mart. 2017, 13:38
Lazea, BNR: În România forţa de muncă este subplătită, iar capitalul supraplătit

‘În România forţa de muncă este subplătită, iar capitalul este supraplătit. Capitalul ia aproape 60% din VNB (venitul naţional brut n.r.), iar forţa de muncă ia aproape 40%. Să ne întrebăm de ce se întâmplă lucrul acesta? Lucrul acesta se întâmplă pentru că întreprinzătorul străin şi/sau român îşi face planurile cu toate măsurile pe care le are de plătit, cu drumuri care iau mai mult timp şi înseamnă cheltuieli, cu producţie care înseamnă cheltuieli, cu cadrul legislativ care înseamnă avocaţi, jurişti şi aşa mai departe, toate astea se varsă în salarii mai mici’, a spus Valentin Lazea, cu ocazia lansării ‘Raportului economic pentru România 2017’.

În opinia acestuia, trebuie să lovim ‘alte popice cu bila noastră’ şi anume să rezolvăm problemele legate de infrastructură, de producţie sau cele de justiţie.

‘Noi în România trebuie să învăţăm că, dacă vrem să vorbim despre salarii, trebuie să lovim alte popice cu bila noastră, şi anume să rezolvăm cu drumurile, cu infrastructura, cu producţia, justiţia şi aşa mai departe. Până când vom face aceste lucruri, nu avem decât să stăm aici, să facem conferinţe, să ne lăudăm ce ne merge capitalul’, a mai arătat economistul BNR.

Şeful Reprezentanţei CE în România, Angela Filote, a susţinut miercuri, la conferinţa de lansare a raportului, că România ar putea să aibă în acest an cea mai mare creştere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană, deşi s-au primit asigurări de la Guvern că nu sunt motive de preocupare în acest sens.

Potrivit previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB.

Totodată, Comisia Europeană a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...