ANAF: Contrabanda cu ţigarete a scăzut la 16,2%, faţă de 36%, cât era în 2010

Traficul ilicit cu ţigarete reprezenta 16,2% din total consum, în ianuarie, în scădere de la 36% în 2010, a declarat, joi, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dorel Fronea, coordonator al structurilor vamale, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - J, 16 mart. 2017, 12:59
ANAF: Contrabanda cu ţigarete a scăzut la 16,2%, faţă de 36%, cât era în 2010

‘Nu am început de astăzi combaterea traficului ilicit cu ţigarete. În anul 2010, traficul ilicit cu ţigarete era de 36% în total consum, în 2013, anul desfiinţării Autorităţii Naţionale a Vămilor, era 11,8%, după care a crescut, dar acum începând cu ianuarie 2017 trendul s-a inversat. Am ajuns la 16,2%, un procent încurajator’, a spus Fronea.

Potrivit acestuia, pentru combaterea traficului ilicit cu ţigarete trebuie luate măsuri integrate.

‘Pe de o parte, trebuie eficientizată structura vamală. Trebuie dezvoltată cooperarea transfrontalieră. Trebuie dezvoltată cooperarea instituţională cu toate instituţiile statului. Trebuie determinare’, a mai arătat vicepreşedintele ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...