România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini, care au cheltuit 1,32 miliarde de euro

Circa 2,47 milioane de turişti străini s-au cazat în România în 2016 şi au cheltuit în total 5,92 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ceea ce înseamnă o medie de 2.398 lei (534 euro) de persoană, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 17 mart. 2017, 08:40
România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini, care au cheltuit 1,32 miliarde de euro

Datele privind numărul total de turişti străini publicate vineri de INS confirmă statisticile publicate anterior, în 2 februarie.

Potrivit raportului publicat vineri, turiştii străini veniţi pentru afaceri, congrese sau conferinţe au reprezentat 57,6% din total în 2016.

Călătoriile în scop particular, în care sunt incluse vacanţele, sesiunile de cumpărături, evenimente culturale şi sportive, tratamente medicale, vizitarea prietenilor şi rudelor sau doar tranzit, au reprezentat 42,4% din numărul total de turişti străini, din care vacanţele au avut o pondere de 61,4%.

Peste jumătate dintre cheltuielile pentru afaceri (52,7%) au fost repartizate pentru cazare, 92,3% dintre turişti preferând mic dejunul inclus.

Turiştii au mai cheltuit 17% din bani în restaurante şi baruri, iar 11,7% au fost pentru cumpărături.

Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, peste o treime – 37,6% – au fost pentru alimente şi băuturi, iar 35,6% pentru cadouri şi suveniruri.

Turştii străini veniţi cu afaceri au dat 55,1% din banii pe transport către închirierea de autoturisme, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 54% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Peste jumătate – 51,7% – dintre turiştii străini veniţi în România şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,5% pe cont propriu.

Totodată, trei sferturi dintre aceştia au călătorit cu avionul, în timp ce 14,3% au venit cu autoturismele proprii, mai arată statisticile oficiale.

Statisticile anterioare arată că, în ultimii anii, numărul turiştilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014, 2,23 milioane în 2015 şi 2,47 milioane în 2016.

Totuşi, România rămâne mult mai puţin atractivă pentru turiştii străini decât Bulgaria, ţară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării, potrivit datelor anunţate de ministrul bulgar al Turismului.

Cei mai mulţi turişti străini în România au venit anul trecut din Germania (281.704), Israel (251.908), Italia (233.787) şi Franţa (145.584).

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul de 100% la categoria „siguranță post-accident”, unul dintre cei......
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...