Comisia juridică a Senatului a amânat Proiectul de lege privind graţierea până pe 11 aprilie

Comisia juridică a Senatului a amânat, marţi, în unanimitate, la cererea ministrului Justiţiei, pentru data de 11 aprilie, dezbaterea proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.
Economica.net - mar, 21 mart. 2017, 14:34
Comisia juridică a Senatului a amânat Proiectul de lege privind graţierea până pe 11 aprilie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le-a solicitat marţi senatorilor din Comisia juridică să amâne dezbaterea proiectului de lege privind graţierea, arătând că se pregătesc şi alte măsuri complementare, menite să rezolve problemele din sistemul penitenciar.

El a precizat că noul pachet legislativ va fi finalizat în cel mult trei săptămâni.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar iniţiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie.

Senatorul PNL Alina Gorghiu consideră că acest proiect legislativ ‘poate să fie subiectul unui acord politic’.

‘Nu văd de ce nu ar putea Ministerul Justiţiei sau oricare din grupurile parlamentare redepune iniţiativa în termenul de trei săptămâni, aşa cum am agreat cu toţii, toate grupurile parlamentare, să venim şi să dezbatem pachetul legislativ care va include şi această iniţiativă legislativă venită din partea Guvernului cu articulările şi nuanţările necesare ulterior acestui început de dezbatere sau generate de observaţiile venite de la CSM, Parchet, Barou şamd’, a opinat Gorghiu. ‘Rugămintea este să nu accelerăm lucrurile când ele nu trebuie accelerate. Să încercăm să facem totul într-un ritm care să permită consens, coagulare de opinii, dezbatere, astfel încât să generăm o soluţie agreată de toată lumea’, a spus Gorghiu.

Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a mărturisit că soluţia la care s-a gândit viza amânarea cu trei săptămâni a dezbaterii, dar după intervenţia senatorului Alina Gorghiu i-a propus ministrului Justiţiei să retragă această propunere legislativă până la înscrierea pe ordinea de zi a plenului.

Ministrul Justiţiei a explicat, în timpul şedinţei Comisiei juridice, că iniţiativa legislativă este a Guvernului şi că nu are abilitarea de a spune ceea ce Executivul poate decide.

‘Din moment ce eu, în faţa comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (…) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern’, a afirmat Toader, după finalizarea lucrărilor comisiei.

El a precizat că este vorba despre patru măsuri ‘complementare legii graţierii’.

Te-ar mai putea interesa și
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Vara poate fi plăcută atunci când locuința este pregătită din timp, însă perioadele de caniculă aduc și disconfort, consum mai mare de energie și mici situații care devin greu de......
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă joi imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada ...
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung Electronics România anunță că aduce schimbări ale regulilor în service pentru clienții care aleg dispozitivele ...
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date Eurostat
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date ...
Preţul de construcţie al clădirilor rezidenţiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 şi 2025, ...