Proiectele de investiţii aferente PNDR 2020 se depun din 28 martie. Fondurile depăşesc 647 milioane euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează, în perioada 28 martie - 30 iunie 2017, sesiunea de primire a proiectelor de investiţii aferente submăsurilor (sM) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru proiecte de infrastructură de bază şi de acces agricol şi silvic, dar şi pentru cele privind protejarea patrimoniului cultural. 
Economica.net - mar, 21 mart. 2017, 17:14
Proiectele de investiţii aferente PNDR 2020 se depun din 28 martie. Fondurile depăşesc 647 milioane euro

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis marţi AGERPRES, sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile de pe întreg teritoriul naţional începând din 28 martie, ora 9:00, şi are o alocare distinctă pentru potenţialii beneficiari care realizează proiecte în arealul ITI (Investiţii Teritoriale Integrate) Delta Dunării.

În cadrul acestei sesiuni se vor putea depune solicitări de finanţare a proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice (submăsura 4.3), pentru crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (submăsura 7.2) şi pentru protejarea patrimoniului cultural (submăsura 7.6).

Fondurile totale disponibile solicitanţilor de finanţare pentru aceste tipuri de investiţii sunt de peste 647 milioane de euro, din care 68,7 milioane de euro sunt rezervate pentru finanţarea investiţiilor realizate în teritoriul ITI Delta Dunării.

AFIR subliniază că alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea 2017 aferentă submăsurii 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice este de 121.484.224 de euro, împărţită astfel: pentru componenta de infrastructură agricolă disponibilul alocat este 32.784.224 de euro şi pentru componenta de infrastructură silvică alocarea este de 88,7 milioane de euro. Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru componenta de drumuri agricole şi de 25 puncte pentru componenta de drumuri de acces silvic.

De asemenea, pentru sM 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică alocarea financiară aferentă sesiunii 2017 este de 356.139.770 euro, defalcată astfel: pentru infrastructura de apă/ apă uzată (142.455.908 euro, din care 42.736.772 euro pentru zona montană), pentru infrastructura rutieră de interes local, alocarea bugetară (178.069.885 euro, din care 53.420.966 euro pentru zona montană) şi pentru infrastructura educaţională şi socială (35.613.977 euro, din care 10.684.193 euro pentru zona montană).

Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutieră şi pentru cea educaţională şi socială, iar pentru infrastructura de apă/ apă uzată este de 25 de puncte.

Totodată, alocarea financiară pentru această sesiune de depunere aferentă sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural este de 100.483.287 euro, din care 30.144.986 euro sunt alocate pentru investiţiile realizate în zona montană. Pragul minim de depunere pentru această submăsură este de 20 puncte.

Potrivit AFIR, în intervalul 28 martie – 30 iunie 2017 se desfăşoară sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii prin submăsurile 4.3, 7.2 şi 7.6 din cadrul PNDR 2020 aferente zonei ITI Delta Dunării, care cuprinde teritoriul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării şi localităţi din judeţele Tulcea şi Constanţa.

Astfel, alocarea bugetară stabilită pentru submăsura 4.3, componenta de infrastructură agricolă – ITI Delta Dunării este de 3 milioane de euro. Pragul minim de depunere privind scorul unui proiect este de 20 de puncte. Pentru componenta infrastructură de acces silvic – ITI Delta Dunării alocarea este de 1,7 milioane euro. Pragul minim este de 25 de puncte.

În ceea ce priveşte sM 7.2 din arealul ITI Delta Dunării, alocarea financiară stabilită pentru sesiunea 2017 este de 55 milioane de euro, împărţită astfel: 17 milioane de euro pentru infrastructura de apă/ apă uzată; 33 milioane de euro pentru infrastructura rutieră de interes local; 5 milioane de euro pentru infrastructura educaţională şi socială.

Pentru sM 7.2 – ITI Delta Dunării pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutieră de interes local şi pentru infrastructura educaţională şi socială, iar pentru infrastructura de apă/apă uzată pragul minim este 25 de puncte.

Alocarea bugetară stabilită pentru sM 7.6 din arealul ITI Delta Dunării este de 9 milioane de euro, iar pragul minim de depunere este de 20 de puncte.

Cererile de finanţare se depun online pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, până în data de 30 iunie 2017, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri nerambursabile au la dispoziţie Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei, la secţiunea ‘Investiţii PNDR’ în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

Te-ar mai putea interesa și
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Vara poate fi plăcută atunci când locuința este pregătită din timp, însă perioadele de caniculă aduc și disconfort, consum mai mare de energie și mici situații care devin greu de......
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă joi imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada ...
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung Electronics România anunță că aduce schimbări ale regulilor în service pentru clienții care aleg dispozitivele ...
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date Eurostat
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date ...
Preţul de construcţie al clădirilor rezidenţiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 şi 2025, ...