Nicuşor Dan: I-am trimis lui Dacian Cioloş invitaţia oficială să se alăture USR. Am primit răspuns că va fi analizată

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că i-a trimis o invitaţie oficială lui Dacian Cioloş să intre în Uniunea Salvaţi România şi a primit răspunsul că solicitarea va fi analizată. Purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Barna, a spus, la rândul său, că Cioloş, dacă se va decide, nu va veni în USR ca „persoană fiziciă”, ci cu echipa sa de oameni „competenţi şi valoroşi”.
Economica.net - mie, 22 mart. 2017, 14:10
Nicuşor Dan: I-am trimis lui Dacian Cioloş invitaţia oficială să se alăture USR. Am primit răspuns că va fi analizată

„A fost transmisă (invitaţia – n.r.) marţi, acum opt zile. Am primit răspunsul că va fi analizată. Oricine poate să intre în orice moment în USR dacă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate”, a precizat Nicuşor Dan.

Dan Barna a afirmat, la rândul său, că, în perioada imediat următoare, echipa lui Dacian Cioloş va discuţa cu reprezentanţii USR pentru a stabili cadrul cel mai potrivit prin care fostul premier se poate alătura formaţiunii.

„A fost transmis un SMS către domnul Dacian Cioloş şi echipa domniei sale. Domnul Dacian Cioloş a răspuns, a avut loc un dialog telefonic între domnul Dacian Cioloş şi domnul Nicuşor Dan în care s-a agreat că în perioada următoare echipa domnului Dacian Cioloş va discuta cu cei şase reprezentanţi ai noştri care ar fi cadrul cel mai bun prin care Dacian Cioloş s-ar putea apropia de USR, fie ca membru intern, fie pentru o colaborare din exteriorul partidului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR.

Barna a mai spus că, în cazul în care se va decide, Dacian Cioloş nu va veni în USR „ca persoană fizică”, ci cu echipa sa de oameni „competenţi şi valoroşi”.

„Dacian Cioloş, în situaţia în care va decide şi vom decide că ar veni în USR, nu o să vină pe persoană fizică. Dacian Cioloş are alături de domnia sa o echipă de oameni competenţi şi valoroşi din guvernarea care a avut loc anul trecut şi această integrare a două forţe politice semnificative pe această parte a palierului public nu se realizează stând de vorbă over night. Este o discuţie care o să dureze, este un plan pe termen mediu şi e normal să fie o astfel de negociere”, a conchis Dan Barna.

Uniunea Salvaţi România i-a adresat o invitaţie formală fostului premier Dacian Cioloş de a intra în USR, a declarat, marţi, la RFI preşedintele formaţiunii, Nicuşor Dan. El a precizat răspunzând unei întrebări că, dacă Dacian Cioloş vine în USR până la Congresul din luna mai, poate să candideze la orice funcţie.

Liderul USR, Nicuşor Dan, a afirmat, duminică pe Facebook, că nu a există o decizie a USR de respingere a intrării în partid a lui Dacian Cioloş, precizând că a fost mandatată o echipă a partidului care să discute cu Cioloş. Nicuşor Dan a precizat că opinia majoritară este favorabilă primirii fostului premier, însă el a susţinut opinia contrară.

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, în 9 martie, într-un interviu la RFI, că organizaţia neguvernamentală pe care o va lansa alături de membri ai Guvernului pe care l-a condus ia în calcul „foarte serios inclusiv un proiect politic nou, o mişcare politică sau un partid politic”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...