Austria vrea să mărească ajutoarele pentru migranţii care sunt dispuşi să se întoarcă de bunăvoie în ţările de origine

Austria a lansat miercuri o campanie ce vizează încurajarea întoarcerii de bunăvoie a migranţilor în ţările lor de origine, acordând în special o primă de 1.000 de euro, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 mart. 2017, 18:05
Austria vrea să mărească ajutoarele pentru migranţii care sunt dispuşi să se întoarcă de bunăvoie în ţările de origine

Acţiunea, întreprinsă împreună cu organizaţii neguvernamentale de ajutor pentru solicitanţii de azil, îi vizează în primul rând ”pe cei pentru care este puţin probabilă acordarea unui drept de sejur permanent”, a indicat ministrul austriac de interne, Wolfgang Sobotka, într-o conferinţă de presă la Viena.

Guvernul, care a înregistrat peste 130.000 de cereri de azil din 2015, estimează la circa 50.000 numărul persoanelor susceptibile de a fi respinse la încheierea procedurilor până în 2019.

Întoarcerea voluntară permite ”o mai bună organizare a reintegrării în ţara de origine” şi este ”mai puţin traumatizantă” decât o întoarcere forţată, a declarat Bernd Wachter, secretarul general al Caritas, una dintre cele mai importante organizaţii din Austria de primire a migranţilor.

Primii 1.000 de voluntari vor beneficia de o primă de întoarcere de 1.000 de euro, în plus faţă de preţul călătoriei şi de un ajutor local de reintegrare, a explicat ministrul. Prima ar putea ajunge la 3.000 de euro pentru o familie.

Această campanie va fi popularizată prin panouri publicitare multilingvistice, pe reţelele sociale şi pe un site special, potrivit promotorilor săi.

Rezervată în principal iranienilor, irakienilor, pakistanezilor şi cetăţenilor originari din Africa Sub-Sahariană, prima nu se referă decât la persoanele care au deja deschis un dosar, a precizat Wachter. Măsura nu vizează persoanele originare din Balcani.

Circa 10.700 de migranţi au părăsit Austria în 2016, dintre care 5.800 de bunăvoie. Valoarea primelor era până în prezent plafonată la 500 de euro.

Austria, cu o populaţie de 8,7 milioane de locuitori, este una dintre ţările care au primit cei mai mulţi migranţi în raport cu populaţia. Viena şi-a stabilit un plafon de 35.000 de noi solicitanţi de azil în 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...