Trei angajaţi din cinci consideră stresante evaluările anuale – studiu

Trei angajaţi din cinci consideră stresante evaluările anuale, iar 80% dintre aceştia preferă ca feedback-ul să fie dat pe loc, reiese dintr-un studiu al Adobe, citat de o companie care se ocupă de pregătirea angajaţilor.
Economica.net - J, 23 mart. 2017, 17:00
Trei angajaţi din cinci consideră stresante evaluările anuale - studiu

‘În mod ideal, angajatul trebuie să primească feedback asertiv atât punctual cât şi la încheierea unui task/proiect. La nivel psihologic, acest lucru favorizează relaţionarea pe scara ierarhică şi creşterea performanţei unui angajat. Este util ca pe parcursul derulării unui task sau proiect să îi spunem angajatului ce a făcut bine pentru a-l motiva să continue şi îi putem spune şi ce ar putea îmbunătăţi astfel încât abilităţile lui să satisfacă nevoile superiorilor’, a declarat Cosmin Badea, trainer şi specialist în domeniul resurselor umane, în cadrul Human Performance Development International (HPDI), companie care furnizează soluţii de leadership şi dezvoltare a resurselor umane.

Potrivit acestuia, feedbackul de final este util atât în întărirea punctelor tari ale angajatului cât şi în asigurarea unei continuităţi în munca pe care o depune angajatul pentru îmbunătăţirea abilităţilor personale.

Studiului menţionat arată că 22% dintre angajaţi au plâns după ce au primit un feedback negativ, în timp ce 20% au demisionat imediat după evaluare.

‘Un feedback este negativ atâta timp cât este perceput ca negativ. Dacă angajatul este conştient că un feedback, chiar şi negativ, poate fi util pentru dezvoltarea lui şi a departamentului, atunci cu siguranţă îl va gestiona favorabil. Dacă feedback-ul este perceput foarte dur şi agresiv de către angajat, atunci acesta poate solicita reformularea lui într-o manieră asertivă’, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend consecutiv de proteste....
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...
Moody’s a evitat să acorde un rating nou Franței și așteaptă ca situația în țară să se clarifice
Moody’s a evitat să acorde un rating nou Franței și așteaptă ca situația în țară să se clarifice
Moody's s-a abţinut vineri, contrar aşteptărilor generale, de la orice acţiune cu privire la ratingul datoriei franceze, ...