Lira sterlină s-a depreciat după ce Theresa May a semnat scrisoarea care declanşează Brexitul

Lira sterlină s-a depreciat miercuri în cursul tranzacţiilor derulate pe pieţele asiatice, pe măsură ce investitorii se pregătesc pentru doi ani de negocieri la finalul cărora Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, informează Bloomberg.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 06:31
Lira sterlină s-a depreciat după ce Theresa May a semnat scrisoarea care declanşează Brexitul

Moneda britanică s-a depreciat cu 0,6% până la 1,2377 dolari pentru o liră şi a fost cel mai slab performer din rândul monedelor din G10. În cursul zilei de miercuri, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.

‘Cel mai probabil, cei care au vândut sunt investitorii îngrijoraţi de procesul de ieşire’, a declarat Mansoor Mohi-uddin, analist la NatWest Markets, o divizie a grupului bancar Royal Bank of Scotland Group Plc. Potrivit lui Mansoor nu există alte ştiri care să alimenteze vânzările, altele decât informaţia că premierul Theresa May a semnat scrisoarea care declanşeaza Brexitul.

După ce Executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, va începe numărătoarea inversă pentru stabilirea, prin negocieri, a condiţiilor ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar şi a viitoarelor relaţii dintre această ţară şi UE, inclusiv relaţii comerciale, proces care, conform aceluiaşi articol din tratat, ar trebui să fie finalizat într-un termen de doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...