Moldova pregăteşte un nou tratat cu Rusia. Dodon insistă asupra semnării Memorandumului de cooperare cu Uniunea Euroasiatică

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat marţi - într-o conferinţă de presă în care a făcut bilanţul primelor 100 de zile de activitate de la învestirea sa în funcţie - că va semna la 3 aprilie un 'acord cadru de colaborare' între Republica Moldova şi Uniunea Economică Eurasiatică, indiferent de opoziţia guvernului proeuropean de la Chişinău, relatează Deschide.md şi Europa Liberă.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 07:42
Moldova pregăteşte un nou tratat cu Rusia. Dodon insistă asupra semnării Memorandumului de cooperare cu Uniunea Euroasiatică

Potrivit acestuia, guvernul premierului Pavel Filip nu vrea să participe la încheierea acordului pentru a nu supăra Uniunea Europeană, chiar dacă oficiali de la Bruxelles i-ar fi spus că nu ar avea obiecţii. Acest Memorandum nu contravine Acordului de asociere, susţine el.

‘Pe data de 3 aprilie, indiferent de poziţia primului ministru, vom semna un Memorandum cu Uniunea Euroasiatică. Vreau să vă spun că, ieri (luni – n.r.), am discutat cu reprezentanţi UE şi mi-au spus că nu este un impediment pentru Acordul de liber schimb’, a afirmat Igor Dodon, avertizând totodată guvernul să nu dea ‘lecţii politice preşedinţiei’.

El a spus că semnarea acestui document cu Uniunea Euroasiatică nu presupune angajamente financiare sau prezentarea unor date secrete, ci ar fi vorba doar despre o colaborare.

‘Eu am prezentat acest proiect şi lui Juncker (Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene – n.r.) şi lui Tusk (Donald Tusk, preşedintele Consiliului European – n.r.). Imediat după această conferinţă de presă, acesta va fi postat şi pe pagina de Facebook (a preşedinţiei – n.r.). Nu e nimic rău în acest lucru, este un acord de intenţie (…) nu ascunde secrete. Majoritatea cetăţenilor au o altă viziune şi eu vreau să fac un echilibru’, a adăugat Igor Dodon.

Premierul Pavel Filip a reacţionat zilele trecute la intenţia preşedintelui Dodon de a semna la începutul lunii aprilie un Memorandum de cooperare cu Uniunea Euroasiatică, adresându-i o scrisoare în care susţine că semnarea unui astfel de document este inoportună. ‘Aceşti paşi nechibzuiţi sunt de natură să submineze stabilitatea social-politică din ţara noastră, care şi fără de aceasta este una fragilă, cu consecinţe imprevizibile’, menţionează Pavel Filip în mesajul său.

În acelaşi timp, Republica Moldova şi Rusia vor elabora un nou acord de parteneriat strategic, a anunţat Igor Dodon, în aceeaşi conferinţă de presă marţi, a relatat corespondentul agenţiei de presă TASS din Chişinău.

Acest nou acord de parteneriat strategic are ca principal obiectiv restabilirea relaţiilor bilaterale deteriorate în ultimii ani, a indicat preşedintele moldovean.

‘Am iniţiat elaborarea unui nou tratat de parteneriat strategic cu Rusia. Am discutat aceasta problemă la o întâlnire recentă cu Vladimir Putin (preşedintele rus – n.r.), la Moscova, şi cu Grigori Karasin (ministrul adjunct rus de externe – n.r.)’, a spus Dodon, subliniind că restabilirea relaţiei strategice cu Rusia a fost unul dintre principalele puncte ale programului său electoral.

Este de aşteptat ca acest document să înlocuiască Tratatul de prietenie şi cooperare semnat între Federaţia Rusă şi Republica Moldova în 2001, scrie TASS.

În acest context, agenţia de presă rusă notează că preşedintele Igor Dodon a declarat că majoritatea cetăţenilor moldoveni nu susţin cursul de integrare în Uniunea Europeană, proclamat de coaliţia majoritară din parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...