Ministrul Turismului anunţă că va publica lista neagră a agenţiilor de turism fără licenţă

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat vineri, la Sibiu, că va face publică lista 'neagră' a agenţiilor de turism, rămase fără licenţă, fiind vorba de peste o mie de agenţii.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 13:43
Ministrul Turismului anunţă că va publica lista neagră a agenţiilor de turism fără licenţă

‘Vom face o bază de date pe care o să o dăm publicităţii. (…) Numai anul trecut, în 2016, s-a ridicat licenţa la aproape 1.200 de agenţii de turism. Este o cifră destul de mare’, a spus ministrul Turismului.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, spune că s-a ridicat licenţa la agenţiile de turism care nu îndeplineau criteriul de asigurare.

‘Trebuie să respecte toată lumea legea, mai ales că asigurarea e mică’, a declarat Alin Burcea.

Întrebat ce trebuie să facă turistul român ca să îşi ia măsuri de siguranţă când îşi cumpără o vacanţă, preşedintele ANAT a sfătuit să se orienteze către operatori cu renume.

‘Să facă ce au făcut în ultimii 15 ani. (…) Trebuie să se orienteze de unde cumpără. După părerea mea este vorba de reputaţie. (…) Desigur că nu e garanţie. (…) Să aibă agenţia acreditată, să fie şi membru ANAT (…). Nu garantează nimeni nimic, doar dacă are licenţă IATA, unde ai asigurare pe jumătate de milion, să aibă un brand, să nu aibă un istoric de probleme, asta e cea mai importantă recomandare pe care pot să o fac’, a spus Alin Burcea.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat vineri, la Sibiu, că îşi doreşte ca până la 1 septembrie să apară legea privind garantarea pachetelor turistice, mai ales după ce a observat că o parte din agenţiile rămase fără licenţă în 2016 au reapărut pe on-line.

‘Avem o problemă, garantarea de servicii turistice. Suntem în acest moment în pre-infringement. (…) Trebuie să găsim nişte soluţii de viitor, în aşa fel încât fiecare cetăţean din România să fie protejat în momentul în care îşi va achiziţiona un pachet de servicii turistice. (…) Suntem obligaţi ca până la finalul lui 2017 să rezolvăm această problemă. (…) Eu vreau ca cel târziu la 1 septembrie garantarea de servicii turistice să fie un subiect închis’, a spus ministrul Turismului într-o conferinţă de presă.

Ministerul Turismului a depistat o parte dintre agenţiile de turism care funcţionează ilegal cu ajutorul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Ministrul Dobre vrea ca viitoarea lege să interzică unei persoane să mai deţină o agenţie de turism, dacă a încălcat legea în acest domeniu.

‘Problema este că, chiar dacă au fost închise, au reapărut şi s-au înscris şi-au făcut alte agenţii sau au devenit acţionari şi nu au fost administratori. (…) Dacă, de exemplu, nu a respectat legea, eu cred că ar trebui să ne punem un semn de întrebare ca un om care nu respectă legea dacă este corect să mai fie în piaţă în acest domeniu de activitate’, a menţionat ministrul Turismului.

Mircea Titus Dobre se află vineri, la Sibiu, la Adunarea Generală a ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...