CCR ar putea să se pronunţe în cazul articolului care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului

Curtea Constituţională a României ar putea să se pronunţe marţi în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 05:47
CCR ar putea să se pronunţe în cazul articolului care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului

În 21 martie, Curtea a amânat pentru 4 aprilie pronunţarea, după ce judecătorii nu au putut să ajungă la o soluţie.

‘S-a amânat pe 4 aprilie pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii; niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi acum ne-am cam apropiat de două variante şi va fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică’, declara, la acea dată, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Întrebat dacă au fost ridicate mai multe aspecte de drept, şeful CCR a spus că foarte multe, ‘şi de oportunitate, şi de admisibilitate, şi orice problemă care ţine de fondul unei soluţii care vizează o asemenea reglementare delicată’.

În privinţa problemelor invocate de judecători, care ar fi dus la amânarea unei decizii, Dorneanu a arătat: ‘S-au ridicat şi probleme de admisibilitate, s-au ridicat şi probleme de oportunitate, de legiferare, dacă e o anumită lipsă de coerenţă în privinţa reglementării unor interdicţii pentru funcţii de acelaşi nivel este corect să existe diferenţe sau nu, multe alte probleme pe care nu le putem discuta acum că, până la urmă, v-aş spune soluţia’.

El a subliniat că judecătorii CCR nu se ‘ghidează’ în funcţie de presiunea mediatică. ‘Noi nu ne ghidăm neapărat după presiunea mediatică, nici după cea politică, pentru că aceea există tot timpul, de fapt ambele există. Vrem întâi să fim împăcaţi cu conştiinţa noastră şi cu convingerea că soluţia pe care o dăm corespunde interpretării exacte a Constituţiei şi sensului legiuitorului, în măsura în care el este în concordanţă cu principiile constituţionale’, a mai spus şeful CCR.

Judecătorii Curţii au mai amânat şi pe 7 martie pronunţarea unei decizii în acest caz, invocând nevoia de aprofundare a speţei.

În 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.

Potrivit AP, ‘prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat’.

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunță că a gestionar 11 solicitări de asistență consulară în contextul crizei de securitate din  Irlanda de Nord. Ce spune Oana Țoiu
MAE anunță că a gestionar 11 solicitări de asistență consulară în contextul crizei de securitate din Irlanda de ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis vineri că a gestionat 11 solicitări de asistenţă consulară, care au vizat 41 de români, dintre care 17 minori, şi un cetăţean al Uniunii......
Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei cripto falimentare FTX, rămâne în închisoare. Justiția americană a confirmat în apel condamnarea la 25 de ani a fostului magnat
Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei cripto falimentare FTX, rămâne în închisoare. Justiția americană a confirmat ...
Justiţia federală americană a confirmat vineri în apel condamnarea la 25 de ani de închisoare a lui Sam Bankman-Fried, ...
Holcim trebuie să-și vândă fabrica din Adjud. Comisia Europeană a aprobat condiționat preluarea Xella de către grupul elvețian
Holcim trebuie să-și vândă fabrica din Adjud. Comisia Europeană a aprobat condiționat preluarea Xella de către grupul ...
Comisia Europeană a aprobat vineri, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, proiectul de achiziţie ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 1 miliard de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 1 miliard de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, ...