Brexit: Parlamentul European îşi stabileşte liniile directoare pentru negocieri

Parlamentul European va trasa miercuri liniile sale directoare pentru negocierile privind Brexit, între care refuzul ca un acord asupra 'viitoarei relaţii' cu Regatul Unit, în special, comercial, să poată fi încheiat înainte ca Londra să se fi retras efectiv din UE, relatează AFP.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 06:18
Brexit: Parlamentul European îşi stabileşte liniile directoare pentru negocieri

Europarlamentarii, care urmează să voteze la amiază o rezoluţie într-o sesiune plenară la Strasbourg, vor trebui să-şi dea acceptul asupra oricărui acord încheiat cu Londra pentru a reglementa modalităţile de ieşire a britanicilor din UE.

‘Vrem să trimitem un semnal clar de unitate a UE’, a explicat marţi Manfred Weber, şeful europarlamentarilor PPE (Partidul Popular European, dreapta), principalul grup politic din Parlamentul European.

‘Londra trebuie să înţeleagă că nu va fi posibil să facă să spargă poziţia europeană’, a insistat europarlamentarul german.

Rezoluţia – care urmează să fie adoptată la Strasbourg (estul Franţei) – a obţinut deja sprijinul PPE şi al grupului socialist şi democrat (S&D), al liberalilor din ALDE, al Verzilor şi al eurodeputaţilor din GUE (stânga radicală europeană).

Votul ‘este punctul de plecare al unei negocieri dificile şi complexe pentru a defini condiţiile plecării Regatului Unit’, a subliniat deja preşedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani.

Condiţiile Parlamentului pentru Brexit reunesc mai multe puncte ale proiectului de ‘orientări ale negocierilor’ prezentat vinerea trecută de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care reprezintă conducătorii statelor membre ale UE.

Instituţia de la Strasbourg doreşte, de asemenea, ca termenii separării să fie stabiliţi înainte ca un nou acord care ar stabili relaţiile între Regatul Unit şi UE să fie încheiat.

Parlamentul împărtăşeşte preocuparea prioritară a celor 27 privind protejarea drepturilor cetăţenilor europeni.

‘Ordinea logică a negocierilor trebuie să fie respectată’, a subliniat Manfred Weber marţi.

Parlamentul sprijină astfel respingerea de către Donald Tusk a cererii premierului britanic Theresa May de negocieri paralele încă de la început în acelaşi timp, atât cu privire la modalităţile de ieşire din UE, cât şi asupra relaţiilor viitoare între cei doi parteneri.

Condiţiile impuse de Tusk dau tonul viitoarelor negocieri şi trebuie adoptate de către cele 27 de state membre din UE în cadrul summitului lor, prevăzut pentru la Bruxelles la 29 aprilie.

Acestea acordă totuşi Londrei posibilitatea ca anumite negocieri, în special, comerciale să poată avea loc în acelaşi timp cu negocierile de ieşire.

Rezoluţia Parlamentului prevede că discuţiile asupra ‘dispoziţiilor tranzitorii’ vor putea începe în timpul perioadei de doi ani prevăzute pentru negocieri dacă ‘progrese tangibile’ vor fi realizate în direcţia unui acord de retragere.

Perioada de tranziţie pentru a se ajunge la un acord comercial după retragerea Regatului Unit nu va putea dura totuşi mai mult de trei ani.

‘Până în ziua în care plecaţi va trebui să vă plătiţi partea de facturi’, a insistat şeful grupului social-democraţilor, eurodeputatul italian Gianni Pittella. O factură care ar putea să fie între 55 şi 60 miliarde de euro, potrivit unui înalt responsabil european.

Rezoluţia invită de asemenea la protejarea drepturilor a trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Regatul Unit şi a unui milion de britanici care s-au stabilit în ţările UE.

‘Prioritatea sunt cetăţenii europeni’, a mai pledat Manfred Weber.

Negociatorul şef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urmează să ia cuvântul miercuri dimineaţa în plenul parlamentului de la Strasbourg în cursul dezbaterii care va preceda votarea rezoluţiei.

Votul Parlamentului European asupra acordului final pentru Brexit ar putea să aibă loc la sfârşitul anului 2018 sau începutul lui 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...