Jumătate din sistemul bancar românesc depinde de evoluţia preţurilor imobilelor

Potrivit statisticilor BNR, la finalul lunii februarie, instituţiile de credit din România înregistrau un sold al creditelor de 316,98 miliarde de lei, în creştere cu 1,6 miliarde de lei faţă de luna precedentă. Majorarea s-a datorat creditelor pe termen mediu (plus 679 de milioane de lei) şi creditelor pe termen lung (plus 580 de milioane de lei). Peste jumătate din soldul creditelor sunt garantate cu imobile, fie că sunt credite corporate sau credite de retail. Cele peste 184 de miliarde de lei credite garantate cu un imobil arată că aproximativ jumătate din sistemul bancar este expus la evoluţia preţurilor de pe piaţa imobiliară.
Gabriela Ţinteanu - mie, 05 apr. 2017, 21:08
Jumătate din sistemul bancar românesc depinde de evoluţia preţurilor imobilelor

Statisticile publicate de BNR pentru luna februarie vizavi de totalul creditelor acordate de sistemul bancar românesc relevă un fapt inedit: majorarea soldului creditelor cu 1,6 miiliarde de lei într-o singură lună. În cazul unei creşteri atât de abrupte nu poate fi vorba de majorări de dobândă sau penalizări pentru plata ratelor, ci de masă critică nouă în materie de împrumuturi.

În concluzie, diseminarea datelor oferite de BNR arată că, numai în luna februariie, creditul pe termen lung (peste 5 ani) a crescut cu 580 de milioane de lei, în timp ce creditul pe termen mediu (care corespunde în medie cu creditul de nevoi personale rambursabil în maximum 5 ani) a crescut cu 679 de milioane de lei. Din totalul de 316,98 miliarde de lei total credit acordat de instituţiile de credit în luna februarie, 168, 91 miliarde de lei reprezintă creditul pentru companiile private (IMM+multinaţionale, corporate, etc) şi 125,63 de miliarde de lei creditarea persoanelor fizice.

O analiză succintă a datelor din ultimele luni arată însă, că, de trei luni, românii se împrumută cu jumătate de miliard de lei în fiecare lună, sau cel puţin aceasta este valoarea cu care creşte soldul creditului persoanelor fizice în în ultimele trei luni, conform BNR. Este vorba doar de persoane fizice, iar împrumuturile sunt de toate categoriile: pe termen scurt, mediu şi lung. Astfel, soldul creditelor persoane fizice era de 125,638 miliarde de lei la sfârşitul lui februarie, faţă de 125,025 miliarde de lei la sfârşitul lunii ianuarie şi de 124,699 miliarde de lei la sfârşitul lunii decembrie 2016.

Inedit este însă faptul că  soldul creditelor acordate de băncile comerciale şi care au la bază o garanţie imobiliară este de 184,16 miliarde de lei, circa 41 de miliarde de euro. În mare parte situaţia se datorează faptului că instituţiile de credit din România s-au obişnuit să lucreze doar pe bază de colateral. Menţionăm că soldul creditelor ipotecare (cumpărare de locuinţe garantate cu imobilul cumpărat pe credit) este de circa o treime din această sumă.

Mai rămân creditele de consum cu garanţie imbiliară a căror pondere nu o cunoaştem exact şi creditele pentru IMM garantate cu imobile. Este deja cunoscut apetitul băncilor de a acorda credite companiilor doar dacă aduc în garanţie, colateral, un imobil sau un depozit bancar.

În aceste condiţii,  aproximativ jumătate din activele sistemului bancar şi peste jumătate din creditele acordate de băncile comerciale sunt expuse direct la evoluţia preţului caselor şi clădirilor de birouri. Totalul activelor nete pe sistemul bancar la sfârşitul lui 2016 au fost de 393,9 miliarde de lei, adică 87 de miliarde de euro. Din aceştia, 41 de miliarde de euro sunt credite garantate cu ipotecă pe un imobil.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul transmite că un acord de pace cu SUA nu este aproape, în ciuda eforturilor diplomatice făcute de Qatar și Pakistan
Iranul transmite că un acord de pace cu SUA nu este aproape, în ciuda eforturilor diplomatice făcute de Qatar și Pakistan
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei (foto), a afirmat vineri că "nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape" cu Statele......
Naționalistul Janez Jansa revine la putere în Slovenia, pentru a patra oară
Naționalistul Janez Jansa revine la putere în Slovenia, pentru a patra oară
Liderul dreptei naţionaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcţia prim-ministru vineri de către Parlamentul ...
Zelenski așteaptă de la SUA propuneri pentru formate noi privind negocierile de pace cu Rusia
Zelenski așteaptă de la SUA propuneri pentru formate noi privind negocierile de pace cu Rusia
Eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina ar trebui revigorate, a declarat vineri ...
DHL, FedEx şi UPS solicită Uniunii Europene să pună în aplicare pe etape noile reglementări privind coletele cu valoare scăzută
DHL, FedEx şi UPS solicită Uniunii Europene să pună în aplicare pe etape noile reglementări privind coletele cu valoare ...
Unele dintre cele mai mari companii de transport din lume, DHL, FedEx şi UPS, au cerut vineri miniştrilor de Finanţe din ...