Investiţiile străine directe au crescut cu 85%, în primele două luni

Investiţiile străine directe au crescut cu 85% în primele două luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2016, la 655 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - J, 13 apr. 2017, 11:34
Investiţiile străine directe au crescut cu 85%, în primele două luni

‘Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 655 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 834 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 179 milioane euro’, se arată în document.

Conform BNR, în perioada ianuarie – februarie 2017, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 204 milioane euro, comparativ cu un deficit de 139 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2016. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 243 milioane euro, balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare s-au încheiat cu excedente mai mici cu 90 milioane euro, respectiv cu 50 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare a devenit excedentară.

Datoria externă pe termen lung a însumat 68,495 miliarde euro la 28 februarie 2017 (73,9% din total datorie externă), în scădere cu 0,7% faţă de 31 decembrie 2016.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 24,25 miliarde euro (26,1 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,7% faţă de 31 decembrie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...