Atentat cu bombă la o filială Eurobank din centrul Atenei

Un atentat cu bombă a avariat miercuri seara o filială a băncii elene Eurobank în plin centrul Atenei, informează AFP, citând o sursă poliţienească.
Economica.net - J, 20 apr. 2017, 05:38
Atentat cu bombă la o filială Eurobank din centrul Atenei

Un individ neindentificat avertizase despre iminenţa exploziei printr-un apel telefonic adresat site-ului de informaţii Zugla şi poliţia încercuise zona respectivă.

Dispozitivul exploziv, plasat într-un rucsac la intrarea în agenţie, a fost detonat la puţin timp după ora locală 22:30 (19:30 GMT) după 35 de minute de la apelul telefonic, avariind clădirea şi imobile din apropiere, potrivit aceleiaşi surse.

Atentatele, fără victime, care vizează ţinte economice, politice şi diplomatice sunt obişnuite în Grecia de câţiva ani, fiind atribuite de către poliţie grupurilor de extremă stângă şi anarhiste.

Ele sunt adesea revendicate în numele organizaţiilor acestor mişcări, în pofida arestării şi condamnării la închisoarea a numeroşi militanţi.

În aprilie 2014, Banca Greciei a fost ţinta unei explozii, revendicate de grupul Lupta revoluţionară a cărei conducători execută în prezent pedepse grele cu închisoarea.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...