Grindeanu: Legile privind proiectele strategice şi Fondul Suveran de Investiţii vor fi supuse rapid dezbaterii publice

Proiectul de lege privind constituirea Fondului Suveran de Investiţii şi cel referitor la proiectele strategice urmează să fie supuse rapid dezbaterii publice şi transmise Parlamentului pentru adoptare, a afirmat, vineri, premierul Sorin Grindeanu.
Economica.net - vin, 21 apr. 2017, 13:26
Grindeanu: Legile privind proiectele strategice şi Fondul Suveran de Investiţii vor fi supuse rapid dezbaterii publice

Potrivit şefului Executivului, actul normativ privind proiectele strategice a fost discutat în Ministerul Economiei.

‘Lucrurile, în primă formă, au fost discutate în interior. Urmează o perioadă în care vor mai fi dezbătute de către specialişti, urmând ca extrem de rapid această lege pe proiectele strategice să fie supusă dezbaterii publice, trimisă în Parlament’, a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la finalul unei vizite în judeţul Brăila.

Premierul a fost însoţit în vizita sa de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ministrul Economiei, Mihai Tudose, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

În contextul vizitei, prim-ministrul Grindeanu a mers şi la companiile Yazaki şi Promex.

‘Am ţinut foarte mult să merg la o fabrică de tradiţie (…) pentru România, la Promex. (…) Este o companie care a făcut cinste ţării noastre, care face şi acum export foarte mult, care trebuie a fi impulsionată şi ajutată pentru a se dezvolta’, a spus Grindeanu.

Totodată, şeful Executivului a făcut referire la proiectul de lege privind constituirea Fondului Suveran de Investiţii.

‘Urmează (…) o săptămână – două, în continuare, de discuţii cu specialişti, (…) astfel încât Legea de constituire a Fondului Suveran şi anexele (…) să poată fi trimise spre Parlament rapid. (…) Una din priorităţi este (…) procesul de reindustrializare a României, iar Promex, din acest punct de vedere, este un partener eligibil în a se înscrie (…) pe ceea ce înseamnă inclusiv acest Fond de Investiţii’, a spus Grindeanu.

Pe de altă parte, şeful Executivului a precizat că a mers şi la Biserica Greacă ‘Buna Vestire’ din Brăila, având în vedere că, vineri, este sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. ‘Această biserică este prinsă şi este în evaluare acum pe POR, pentru fonduri europene pentru renovare’, a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă a luat apă sfinţită de la Biserica Greacă, Grindeanu a răspuns: ‘Am luat aghiasmă, da, sigur. (…) Surprinzător, şi domnul ministru Tudose’.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos din nou la vânzare energie electrică, cu mai multe perioade de livrare în iarna ce vine.......
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, ...
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...