Producătorii europeni de medicamente vor o decizie rapidă cu privire la noul sediul al EMA

Producătorii europeni de medicamente vor ca o decizie cu privire la noul sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) să fie luată până în luna iunie a acestui an, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 07:03
Producătorii europeni de medicamente vor o decizie rapidă cu privire la noul sediul al EMA

EMA se pregăteşte să-şi facă bagajele şi să părăsească Londra, după votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. EMA supervizează siguranţa medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, o piaţă de peste 500 de milioane de consumatori. Cu aproape 900 de angajaţi, un buget de 322 milioane de euro pe an şi totodată capabilă să strângă anual 36.000 de experţi la reuniunile sale, Agenţia Europeană a Medicamentului este cea mai mare instituţie UE găzduită în prezent de Marea Britanie şi o ţintă atractivă pentru mai multe oraşe de pe continent.

Noua locaţie a sediului EMA va fi stabilită de şefii de stat din UE cu ocazia următoarei reuniuni a Consiliului European, programată a se desfăşura în perioada 22 – 23 iunie.

‘Deliberările Consiliului cu privire la viitorul sediu al Agenţiei trebuie să se finalizeze cu o decizie cât mai rapid posibil, preferabil la reuniunea din luna iunie’, se arată într-un comunicat al Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), grupul de lobby al industriei pharma din Europa, semnat de directorii a 19 mari companii producătoare de medicamente precum Pfizer, Novartis, Sanofi sau Roche. Producătorii de medicamente avertizează că un eşec în soluţionarea rapidă a problemei sediului EMA ar putea avea un impact asupra sănătăţii publice în UE.

La începutul acestei luni, EMA a informat că 21 din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, şi-au manifestat interesul pentru a găzdui această instituţie.

Potrivit EFPIA, noua locaţie va trebui să aibă o infrastructură de transport şi cazare adecvată pentru personalul EMA şi zecile sale de mii de vizitatori anuali precum şi locuinţe, şcoli şi oportunităţi de angajare de calitate pentru membrii familiilor angajaţilor EMA.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...