Şeful penitenciarilor: Soluţia pentru evitarea supraaglomerării închisorilor este construirea de noi spaţii de detenţie

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, consideră că soluţia pe termen lung pentru evitarea supraaglomerării penitenciarelor este construirea de noi spaţii de detenţie.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 11:48
Şeful penitenciarilor: Soluţia pentru evitarea supraaglomerării închisorilor este construirea de noi spaţii de detenţie

‘Propunerea ANP pentru rezolvarea supraaglomerării din penitenciare este, pe de o parte, legislativă, pe de altă parte de construire de noi locuri de detenţie, în penitenciarele deja existente, pentru că una este să construieşti un penitenciar nou, care după estimări (…) ar costa în jur de 140 de milioane de euro, şi alta e să construieşti pavilioane noi de detenţie în penitenciarele deja existente, care deja au teren şi ar costa mult mai puţin. Sunt identificate locurile şi sunt înaintate Ministerului Justiţiei’, a declarat Marius Vulpe, marţi, cu ocazia conferinţei finale a proiectului ‘Consolidarea capacităţii penitenciarului pentru minori şi tineri Bacău de a respecta instrumente internaţionale relevante privind drepturile omului’.

Şeful ANP este de părere că graţierea sau arestul la domiciliu nu rezolvă situaţia din penitenciare decât pe termen scurt.

‘Numărul de deţinuţi fluctuează – am avut 35.000 de deţinuţi, acum avem circa 27.200, dar în următorii ani pot creşte. (…) În penitenciare trebuie investite resurse pentru a moderniza şi a creşte capacitatea. (…) Partenerii norvegieni au înţeles nevoia sistemului penitenciar românesc, astfel încât au contribuit în cadrul acestui proiect la îmbunătăţirea condiţiilor în (…) Penitenciarul Bacău, pentru condiţii de detenţie mai bune ale tinerilor deţinuţi – 200 de locuri renovate la standarde europene şi de asemenea într-un centru de detenţie la Tichileşti şi într-un centru educativ la Craiova’, a arătat Vulpe.

Potrivit acestuia, din păcate resursele naţionale nu au permis construirea de penitenciare noi.

‘Asta e în esenţă soluţia de bază – construirea de noi penitenciare care să reducă supraaglomerarea, aşa cum vorbeam şi la bilanţul ANP, necesitatea este undeva la 8.000 – 8.500 de locuri, în funcţie de efectivele pe care sistemul penitenciar le are. În afară de alocarea de resurse, cu siguranţă una dintre măsuri este de natură legislativă şi, aşa cum aţi văzut, Ministerul Justiţiei şi Guvernul României, Parlamentul au în dezbateri şi spre elaborare acte normative care să soluţioneze, măcar temporar, supraaglomerarea din penitenciare’, a precizat Vulpe.

 

Te-ar mai putea interesa și
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională până la sfârşitul acestui an, a anunţat, miercuri prim-vicepreşedintele......
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens politic şi social asupra legii salarizării în sistemul ...
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului ...