Parlamentul European a început procedura de ridicare a imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Parlamentul European (PE) a început miercuri o procedură care ar putea duce la ridicarea imunităţii eurodeputatei franceze Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional şi candidată în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa prevăzut pentru 7 mai, pentru presupusa utilizare defectuoasă a fondurilor publice ale Uniunii Europene, a declarat preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, citat de Reuters.
Economica.net - mie, 26 apr. 2017, 14:10
Parlamentul European a început procedura de ridicare a imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Judecătorii francezi au solicitat PE să ridice imunitatea eurodeputatei franceze pentru a permite investigarea suplimentară a acuzaţiilor privind angajarea fictivă a unor asistenţi parlamentari ai Frontului Naţional (FN) la Parlamentul European.

Cererea ‘a fost înaintată comisiei de afaceri juridice a Parlamentului European, care se ocupă de aceste chestiuni’, a explicat Tajani.

Acest pas marchează începerea oficială a procedurii de ridicare a imunităţii europarlamentare.

În această anchetă, judecătorii de instrucţie francezi încearcă să afle dacă Frontul Naţional a organizat un sistem pentru remunerarea membrilor şi angajaţilor FN în Franţa cu fonduri publice ale Uniunii Europene, prin intermediul contractelor de asistenţi la Parlamentul European.

”În urma concluziilor unei anchete desfăşurate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), administraţia Parlamentului European a fost informată că o sumă de 340.000 de euro a fost încasată în mod necuvenit de doi asistenţi parlamentari ai deputatei europene Marine Le Pen. După ce acesteia i s-a oferit posibilitatea de a aduce orice observaţie utilă, Parlamentul a decis, respectând reglementările financiare europene în vigoare, să recupereze suma”, a indicat PE într-un comunicat, la începutul lunii februarie.

Raportul final al OLAF în acest caz a fost transmis în iulie 2016 preşedintelui de la acea vreme al Parlamentului European, Martin Schulz.

Regulamentul Parlamentului European prevede că asistenţii europarlamentari cu normă întreagă nu au voie să desfăşoare o activitate plătită pentru un partid politic naţional şi că asistenţii part-time trebuie să aibă şi un al doilea loc de muncă. Fiecare dintre cei 751 de membri ai Parlamentului European are dreptul la suma de 23.400 euro lunar pentru remunerarea personalului angajat la biroul din Bruxelles şi în ţara de origine, la care se adaugă 4.342 euro lunar cheltuieli de birou.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...