Fermierii au la dispoziţie 680 de milioane de euro fonduri UE prin programul PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide pe 3 mai sesiunile de primire a proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul naţional, dar şi pentru zona ITI Delta Dunării, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 09:12
Fermierii au la dispoziţie 680 de milioane de euro fonduri UE prin programul PNDR 2020

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanţilor care doresc să obţină finanţare europeană, totalizează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investiţiilor din zona ITI Delta Dunării.

‘Una din priorităţile Guvernului României este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiţii pentru toate submăsurile de finanţare din Program care se adresează beneficiarilor privaţi. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiţie diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesaţi şansa de a dezvolta o investiţie în mediul rural, cu fonduri din PNDR’, a declarat Adrian-Ionuţ Chesnoiu, directorul general al AFIR, citat în comunicat.

Astfel, în intervalul 3 mai 2017, ora 9:00 – 31 iulie 2017, ora 17:00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru 13 submăsuri din cadrul acestui program.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, AFIR lansează şi sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis ‘Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole’ aferentă sM 4.2.

‘Menţionăm că depunerea proiectelor se realizează online pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toţi cei interesaţi să dezvolte investiţii în domeniul agricol, pomicol şi în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secţiunea ‘Investiţii PNDR”, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate cu Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din......
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din ...