Negocierile pentru Brexit: UE urmăreşte să obţină un acord de divorţ în favoarea sa, avertizează premierul britanic

Şefa guvernului britanic Theresa May i-a avertizat marţi pe alegătorii din Regatul Unit că Uniunea Europeană urmăreşte să obţină un acord de 'divorţ' care să fie în favoarea sa, după ce i s-a reproşat că subestimează complexitatea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează Reuters.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 10:56
Negocierile pentru Brexit: UE urmăreşte să obţină un acord de divorţ în favoarea sa, avertizează premierul britanic

‘Negocierile care urmează vor fi dure. Vom sta la masa tratativelor cu 27 de state membre care sunt unite în hotărârea de a încheia un acord în favoarea lor. Avem nevoie şi aici, în Marea Britanie, de aceeaşi coeziune pentru a ne asigura că obţinem un acord care să fie favorabil şi intereselor noastre naţionale’, a scris Theresa May în cotidianul local Western Morning News care apare în Anglia de sud-vest, unde şefa guvernului de la Londra se va afla luni în campanie în vederea alegerilor legislative anticipate din iunie.

‘Avem nevoie mai mult ca oricând de un leadership puternic şi stabil’, a subliniat May, al cărei Partid Conservator este de aşteptat să-şi crească majoritatea cu peste 100 de locuri la scrutinul anunţat pentru 8 iunie.

‘Fiecare vot pentru mine şi pentru echipa mea locală în cadrul acestor alegeri va fi un vot care va demonstra coeziunea necesară, care îmi va întări poziţia în negocieri şi care mă va ajuta să obţin cel mai bun acord posibil’, a mai scris Theresa May, avertizând totodată că ‘partidele de opoziţie se aliniază pentru a-l susţine pe liderul laburist) Jeremy Corbyn şi a submina negocierile pentru Brexit, ceea ce este echivalentul unei reţete pentru ani de deviere şi divizare, într-un moment crucial’.

Marea Britanie nu va avea aceleaşi drepturi ca o ţară a Uniunii Europene după Brexit, deşi ‘unii din Marea Britanie au încă iluzii’ în acest sens, a atras atenţia joia trecută cancelarul german Angela Merkel, într-un discurs în Camera Deputaţilor (Bundestag) la Berlin, înaintea unui summit european care a stabilit ‘liniile roşii’ ale UE în negocierile cu Londra.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat pe Twitter, după summitul de sâmbătă de la Bruxelles, că liniile directoare ale negocierilor au fost adoptate ‘în unanimitate’, iar cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a completat pe aceeaşi reţea de socializare că aceste linii directoare au fost adoptate ‘în mai puţin de 15 minute’ şi a subliniat la rândul său ‘unitatea’ celor 27 de state.

Te-ar mai putea interesa și
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea lui Cosmin Ghiță la mandatul de Director General al SN Nuclearelectrica......
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanţa a informat, marţi, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
O destinație îndepărtată precum Mauritius este adesea asociată automat cu bugete exorbitante. Totuși, din punct de ...
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
După trei ani consecutivi în care ponderea românilor de peste 16 ani care locuiesc la sat a scăzut, în 2025 trendul ...